Depistat sub influența alcoolului la volan

De IPJ Braila 12 Iunie 2019, 22:57 Fapt divers

În data de 11 iunie a.c., poliţiştii brăileni l-au oprit în trafic, pe raza municipiului, pe un bărbat care conducea un vehicul deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În jurul orei 16:00, polițişti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Călărașilor a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, în urma căruia unul dintre cele două vehicule implicate nu a oprit, continuându-și deplasarea.

Vehiculul în cauză, un microbuz, a fost oprit de polițiști în trafic, pe Calea Galați,  lla volanul acestuia fiind identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Brăila. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferul avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,82 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemniei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Autor IPJ Braila 12 Iunie 2019, 22:57 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii