Acțiuni ale polițiștilor brăileni pentru combaterea delictelor silvice

De IPJ Braila 17 Decembrie 2015, 18:45 Fapt divers

Poliţiştii brăileni au confiscat aproape 30 de pomi de Crăciun şi peste 2 tone de cetină de brad, în valoare totală de peste 11.000 de lei, şi au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.600 de lei, în urma unor acțiuni desfășurate pentru combaterea delictelor silvice.
 
În această perioadă, poliţiştii acționează, la nivel național, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor prin verificarea legalității activităților comerciale desfășurate cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.

Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiști de ordine publică şi de investigare a criminalităţii economice au desfășurat 11 acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și de pomi de Crăciun, verificarea legalității transporturilor materialelor lemnoase și verificarea legalității comercializării pomilor de Crăciun în piețe, târguri și oboare.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.600 de lei.

Totodată, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 27 de pomi de Crăciun, în valoare de 1.350 de lei, 2.017 kilograme de cetină de brad, în valoare de 10.085 de lei, şi 20 de coronițe de brad.

Exemplu:

Poliţiştii l-au depistat, într-o piaţă din municipiu, pe un bărbat de 41 de ani, din Brăila, care, în calitate de întreprinzător persoană fizică autorizată, a oferit spre vânzare cantitatea de 2.000 kg de cetină de brad. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză nu avea aviz de însoţire a mărfii, eliberat pentru transportul acesteia de la locul iniţial de depozitare la cel de vânzare.

Brăileanul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 12/1990, republicată, iar cu privire la întreaga cantitate de cetină s-a dispus măsura complementară a confiscării, fiind ridicată şi predată reprezentanţilor ocolului silvic.

 

Autor IPJ Braila 17 Decembrie 2015, 18:45 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii