Cetățean din Sri Lanka oprit din drumul ilegal spre Elveţia

De Redactia 16 Martie 2016, 11:40 Fapt divers

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat un cetăţean din Sri Lanka care a încercat să treacă ilegal frontiera din Republica Moldova în Romania, cu intenţia declarată de a ajunge în Elveţia la o rudă. Bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin, conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova.

În data de 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, pe timpul unei misiuni specifice de supraveghere, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea, judeţul Galaţi, au depistat, la malul românesc al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Rogojeni, o persoană de sex masculin, de origine afro-asiatică, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

S-a procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care s-a constatat că aceasta nu vorbea limba română, fapt pentru care a fost condusă la sediul Sectorului P.F., în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.

Din verificările efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că barbatul este cetăţean din Sri Lanka, în vârstă de 32 ani, care a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Republica Moldova şi Romania, cu intenţia de a ajunge în Elveţia, la o rudă. Acesta a declarat că a trecut râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, pe care ulterior a abandonat-o. La cercetarea zonei, a fost descoperită la malul apei barca pneumatică.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, căreia i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin, pentru continuarea cercetărilor.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galaţi               
Comisar de poliţie IRIMIA ION

 

Autor Redactia 16 Martie 2016, 11:40 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii