Cercetaţi penal pentru furt

De IPJ Braila 20 Februarie 2018, 23:07 Fapt divers

În data de 19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Jirlău l-au depistat pe un minor, în vârstă de 17 ani, din comuna Jirlău, bănuit că, în dimineaţa zilei de 15.02.2018, în jurul orei 05:30, ar fi pătruns, prin efracţie, în curtea unui localnic, în vârstă de 28 de ani, şi i-ar fi sustras acestuia un motofierăstrău, ce se afla într-o anexă gospodarească.
Bunul, în valoare totală de 400 de lei, a fost recuperat şi înapoiat persoanei prejudiciate, iar în cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.


Ieri, la ora 09:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au depistat, pe raza comunei Râmnicelu, pe un localnic, în vârstă de 37 de ani.
Procedând la efectuarea controlului corporal, poliţiştii au găsit asupra acestuia, în interiorul bluzei, un cartuş ce conţinea 10 pachete de ţigări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul ca acesta ar fi sustras ţigaretele din incinta unui magazin din localitatea Râmnicelu.
Prejudiciul, în voloare de 170 de lei, a fost recuperat de poliţişti, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru furt.

 

Autor IPJ Braila 20 Februarie 2018, 23:07 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii