Brailean urmarit pentru coruptie sexuala prins la Tulcea

De IPJ Braila 23 Mai 2013, 22:37 Fapt divers
Brăileanul urmărit la nivel naţional din 22 martie a.c., pentru săvârşirea infracţiunilor de perversiuni sexuale, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat şi infracţiuni prevăzute de Legea 61/1991 (republicată) a fost prins la Tulcea. 

In baza investigaţiilor efectuate de poliţiştii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Compartimentului Operaţiuni Speciale Brăila, a fost depistat şi reţinut A.Cristian Georgel (33 de ani), din municipiul Brăila, care se afla la o stână de oi din satul Garvăn, comuna Jijila, judeţul Tulcea.

Pentru infracţiunile săvârşite, în baza probatoriului administrat, la data de 21 martie a.c., Judecătoria Brăila a emis, în lipsă, mandatul de arestare preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile, de la data prinderii şi încarcerării.

Acesta a fost condus la Judecătoria Brăila care a confirmat măsura arestării preventive, ulterior, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Reamintim ca in ziua de 2 februarie a.c., în timp ce se deplasa pe strada Comuna din Paris, din municipiu, a acostat două minore, cu vârstele de 10 şi 13 ani, în faţa cărora şi-a lăsat pantalonul şi le-a cerut să-i atingă organul genital. Fetele au fugit, una dintre ele scăpând telefonul mobil pe care, ulterior, autorul şi l-a însuşit.
 
De asemenea, în dimineaţa zilei de 27 februarie a.c. a acostat o femeie în vârstă de 42 de ani, în timp ce se afla pe o alee din zona străzii Oborului şi, sub ameninţarea cu cuţitul, a lipsit-o de libertate şi a obligat-o la perversiuni sexuale.


 

Autor IPJ Braila 23 Mai 2013, 22:37 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate