Acțiuni pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate în județul Brăila

De IPJ Braila 20 Mai 2016, 14:27 Fapt divers

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat, în data de 17 mai a.c., o acţiune în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii muncii nedeclarate a străinilor pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost identificat un bărbat, din Siria, exceptat de la obţinerea avizului de muncă, care desfăşura activităţi lucrative, însă societatea comercială nu a comunicat Biroului pentru Imigrări angajarea acestuia, în termen de 10 zile, de la data încheierii contractului.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de la Imigrări au sancţionat contravenţional societatea, cu amendă în valoare de 1.500 lei, conform prevederilor O.G 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

În conformitate cu prevederile art.34, alin.1, din O.G. 25/2014, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, angajatorul/beneficiarul prestării de servicii care are încadrat în muncă/detaşat un străin din categoria celor prevăzuţi la art. 3 alin. 2 sau la art.25 are obligaţia de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în cel mult 10 zile de la data începerii activităţii acestora pe teritoriul României, copia contractului individual de muncă, copia actului de detaşare, precum şi a înscrisurilor care atestă apartenenţa la una dintre categoriile prevăzute la art.3 alin. 2 sau la art.25, după caz;
 
Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

 

Autor IPJ Braila 20 Mai 2016, 14:27 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii