"Votaţi şi pentru noi" - eveniment cultural-electoral organizat la Roma de ARI

De A.Frangu 28 Octombrie 2014, 13:22 Externe

manifestare ARI la RomaDuminică, 26 octombrie 2014, între orele 14,30 - 19,30, la Teatro Terndastrisce  din Roma, a avut loc evenimentul cultural-electoral "Votaţi şi pentru noi" la care au participat peste 6.000 de români, membri si simpatizanti ARI.

Evenimentul, organizat de  Asociaţia Românilor din Italia (ARI), s-a desfasurat sub sloganul  “Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine”.

Detalii în comunicatul ARI:
”ARI a lansat în cadrul evenimentului campania de informare şi responsabilizare a românilor din diaspora şi din România, “Votaţi şi pentru noi”. Prin aceasta campanie se cere romanilor o implicare directă în reformarea României, în restabilirea democraţiei şi a bunului sens în România.

Dezrădăcinarea birocraţiei, combaterea corupţiei, rezultate care pot fi obţinute doar prin participare şi implicare, prin vot.
Gheorghe Turda
Aspectul cultural al evenimentului a fost susţinut de Elisabeta Turcu Juverdeanu, George Rotaru, Ionică Stan, Ansamblul “Dor Călător” fiind apreciat de către publicul prezent prin aplauze prelungite, dansuri, hore şi voie bună. Inclusiv oaspeţii politicieni italieni, membri marcanţi ai comunităţii, s-au bucurat de atmosfera românească. Surpriză pe care ARI a făcut-o celor prezenţi s-a numit îndrăgitul interpret Gheorghe Turda, care a fost îndelung aplaudat pentru cunoscutele sale cântece patriotice.

Singurul candidat care a răspuns la invitaţia ARI şi a oferit materiale de promovare participanţilor a fost Calin Popescu-Tariceanu, programul său prezidenţial fiind bine primit de comunitatea prezentă. ARI apreciază în acelaşi timp faptul că Victor Ponta a fost în vizită la românii din Torino pentru a-şi expune programul său pentru diaspora. Până acum cei doi candidaţi au fost singurii care au dat atenţie diasporei.
Preşedintele ARI Eugen Terteleac a comunicat că Asociaţia Romanilor din Italia a invitat toţi candidaţii la preşedinţia României să prezinte românilor din Roma programul lor electoral.

Vor mai fi organizate alte evenimente în aceeaşi locaţie:
- duminică 9 noiembrie sunt invitaţi să participe cei doi candidaţi care vor ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale, astfel românii din diaspora vor afla prin intermediul televiziunii Daciatv cum vor fi reprezentaţi de viitorul preşedinte al României, ce va face acesta concret pentru românii din diaspora.
- în schimb, duminica 16 noiembrie, vom urmări minut cu minut decursul alegerilor şi vom sărbători la Roma închiderea scrutinului şi noul preşedinte al României”.

ARI, Apelul românilor din diaspora către cei de acasă: Votaţi şi pentru noi!
lozinca electorala
Asociaţia Românilor din Italia (ARI) face un apel către toţi românii din diaspora, să participe la votul de duminică, 2 noiembrie 2014, între orele 07:00 - 21:00 (ora locală), pentru alegerea Preşedintelui României;  Dacă nu au cum să participe personal, să sune la membrii familiei de acasă, pentru a vota şi în numele lor. "Votaţi şi pentru noi!”, este mesajul pe care vrem să-l transmitem familiilor noastre din România.

Ca în fiecare an electoral, românii din diaspora sunt persecutaţi politic de cei care decid numărul şi localizarea secţiilor de vot. Pentru cele 4 milioane de români plecaţi în Europa la muncă, au fost amenajate puţine secţii de vot. Numai o parte dintre românii din străinătate vor putea vota. Pentru cei care nu-şi vor putea exercita votul în străinătate, deoarece distanţele până la secţiile de votare sunt prea mari, îi sfătuiesc să telefoneze celor dragi din România să-şi îndrume rudele şi prietenii să participe la acest important scrutin, adresandu-le rugămintea “Votaţi şi pentru noi!”.

Este şi dreptul nostru de a fi reprezentaţi de viitorul Preşedinte al României. Aceastã campanie de informare se doreşte a fi un semnal puternic din partea românilor din diaspora, un semnal cã existãm şi cã suntem interesaţi de viitorul României, de viitorul copiilor noştri”.

“Vrem sã participãm la reformarea României”
“Vrem sã sa ne întoarcem acasã într-o ţarã prosperã”
“Nu trebuie sã ne mai fie ruşine cã suntem români”
“Nu mai vrem politicieni corupţi la conducerea ţãrii”
“Nu mai acceptãm sã fim alungaţi din ţara noastrã”
sunt doar o parte din motivele pentru care românii de pretutindeni sunt chemaţi sã-şi facã datoria faţã de România.


“Votaţi şi pentru noi! Votaţi pentru salvarea României!”

 

 

 

Autor A.Frangu 28 Octombrie 2014, 13:22 Externe
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate