Decizii ale Comisiei Europene pentru două proiecte majore de infrastructură din România

De Redactia 15 Decembrie 2015, 19:58 Euro

Comisia Europeană a aprobat astăzi, 15 decembrie 2015, finanțarea primei faze a proiectului major de infrastructură "Îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători pe linia de metrou 2 Berceni – Pipera" și fazarea proiectului "Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova".

Ca urmare a deciziei de astăzi a Comisiei Europene, în cazul proiectului ce vizează modernizarea Liniei 2 de metrou Berceni - Pipera, lucrările cu finanțare europeană se vor derula în două etape. În prima fază, cheltuielile eligibile pentru achiziționarea a 24 de noi rame de metrou, precum și a echipamentelor de siguranță la bord, se vor rambursa din fondurile alocate în perioada de programare 2007 – 2013.

Valoarea cheltuielilor eligibile prevăzute pentru prima etapă a proiectului se ridică la 112,3 milioane de euro, din care cofinanțarea europeană, prin Fondul de Coeziune, este de 95,5 milioane de euro.

Faza a II-a a proiectului va fi implementată în perioada de programare 2014 - 2020 și presupune modernizarea a 18 km de linie dublă de metrou, reabilitarea sistemelor electromecanice pentru tuneluri și realizarea unui nou acces la stația Tineretului.

„Realizarea lucrărilor de modernizare a Liniei de Metrou 2 Berceni - Pipera devine acum posibilă prin aprobarea fazării proiectului. În câțiva ani, milioanele de pasageri care folosesc anual această linie de metrou vor beneficia de condiții mai bune de transport, dar și de mai multă siguranță. Datorită acestor lucrări, bucureștenii vor putea ajunge mai repede dintr-un punct în altul al capitalei României, pe ruta de metrou Pipera - Berceni”, a precizat comisarul european Corina Crețu.

În cazul Proiectului "Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova", CE a aprobat fazarea acestuia, ceea va permite finalizarea lucrărilor prin asigurarea cofinanțării primei etape din fondurile disponibile pentru 2007-2013, în timp ce faza a II-a va fi cofinanțată în perioada 2014-2020.

Proiectul prevede reabilitarea, în total, a 127 de kilometri de drum național. 75% din lucrări urmează să fie realizate în prima fază, cofinanțarea europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, fiind de 47,4 milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este de 156,9 milioane de euro.

 

Autor Redactia 15 Decembrie 2015, 19:58 Euro
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii