Comisia europeana a semnat un acord de grant pentru mobilitatea urbana sustenabila

De Alexandrina Iordache 01 Octombrie 2013, 12:46 Euro
Comisia Europeana a semnat un acord de grant în valoare de 4 milioane EUR cu un consortiu de 14 institute de cercetare, asociatii si societati de consultanta europene — inclusiv 10 IMM-uri — pentru un proiect pe trei ani cunoscut sub denumirea de „CIVITAS Capital”.

Proiectul CIVITAS — un acronim pentru „cities, vitality, sustainability” („orase, vitalitate, sustenabilitate”) — este finantat prin Programul-cadru pentru cercetare al UE pentru a sprijini eforturile oraselor de a inova în vederea unei mobilitati urbane mai sustenabile.   

În cadrul proiectului CIVITAS Capital:

- se vor pune pune în comun cunostintele existente, prin intermediul unor grupuri axate pe teme specifice care vor elabora ghiduri de bune practici;

- se vor emite recomandari privind viitoarele prioritati în domeniul C&D, pe care Comisia le va integra în programul sau de cercetare pentru perioada 2014-2020;

- vor fi dezvoltate pachete de formare profesionala si se vor organiza schimburi de profesionisti din domeniul mobilitatii urbane, precum si stagii destinate acestora — în jur de 500 de profesionisti vor beneficia de formare profesionala sau de stagii;

- va fi gestionat un fond de activitate în valoare de aproximativ 500 000 EUR, destinat sprijinirii transferului de masuri în alte orase, ceea ce va permite mai multor orase sa implementeze masurile de succes privind mobilitatea urbana;

- vor fi create cinci retele nationale si regionale suplimentare si se va continua gestionarea celor cinci retele existente — aceste retele permit o mai larga diseminare a know-how-ului si a celor mai bune practici în cadrul grupului lor lingvistic sau geografic;

- va fi dezvoltat un centru de cunostinte care vor fi puse la dispozitia tuturor partilor interesate prin intermediul site-ului internet al proiectului CIVITAS — un ghiseu unic prin care toate materialele realizate pentru proiect si în cadrul acestuia vor fi accesibile tuturor celor care doresc sa învete din aceasta experienta si sa aplice mai departe cele învatate.

Sursa: Comisia europeana/romania



 

Autor Alexandrina Iordache 01 Octombrie 2013, 12:46 Euro
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate