Comisia Europeana solicită ROMÂNIEI și LETONIEI să pună în aplicare legislația UE privind emisiile de sulf provenite de la nave

De Redactia 03 Martie 2015, 09:08 Euro

Comisia Europeană a solicitat României și Letoniei să transpună în legislația națională normele UE privind conținutul de sulf al combustibililor pentru nave și să comunice Comisiei măsurile de transpunere luate.

Această obligație ar fi trebuit respectată până la data de 18 iunie 2014.

Dioxidul de sulf poate avea un efect negativ asupra sănătății umane și reprezintă unul dintre principalii factori care stau la baza acidifierii. Legislația revizuită privind conținutul de sulf al combustibililor lichizi vizează reducerea emisiilor din acest poluant atmosferic prin stabilirea unor niveluri maxime pentru conținutul de sulf al păcurii grele și al motorinei. Totodată, aceasta integrează în dreptul UE o serie de noi standarde stabilite de Organizația Maritimă Internațională, astfel încât să se asigure o aplicare adecvată și armonizată de către toate statele membre ale UE.
    
Ca urmare a nerespectării termenului inițial, Letoniei și României le-au fost trimise scrisori de punere în întârziere în data de 22 iulie 2014.

Prin prezenta decizie, Comisia transmite avize motivate celor două țări și, în cazul în care acestea nu iau măsuri în termen de două luni, cazurile pot fi trimise în fața Curții de Justiție a UE. Această procedură poate determina Comisia să ceară sancțiuni financiare în fața Curții, dacă statele membre nu transpun directiva UE.

Context
În pachetul lunar privind deciziile de inițiere a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană acționează în justiție o serie de state membre care nu au respectat în mod corespunzător obligațiile care le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează numeroase sectoare, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Pentru luna februarie, Comisia a luat 276 de decizii, incluzând 44 de avize motivate și 9 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Comisia este în curs de a închide, de asemenea, un anumit număr de cazuri, dat fiind că respectivele state membre au soluționat problemele pe care le aveau fără să fi fost nevoie de măsuri suplimentare din partea Comisiei.

 

Autor Redactia 03 Martie 2015, 09:08 Euro
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii