Romania are o capacitate de 378,5 MW din panouri fotovoltaice

De Frimu Ghinea 15 August 2013, 09:09 Energie Verde
La 31 decembrie 2012 existau în România parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de 49,3 MW, la 30 iunie 2013 erau în funcţiune proiecte de 378,5 MW. Parcurile eoliene au evoluat de la 1.822 de MW la finele anului 2012, la 2.163 de MW la finele primului semestru.

În schimb, situaţia nu s-a schimbat prea mult în ceea ce priveşte proiectele pe biomasă, a căror capacitate a crescut de la 39,7 MW la finele anului trecut, la 43,2 MW. De asemenea, capacitatea instalată în microhidrocentrale a ajuns de la 425 de MW la 472 de MW.

Mai departe, în iulie, datele Autorităţii Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că instituţia acordat 39 de autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice.

Tot în iulie, ANRE a eliberat două autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte eoliene, două pentru producerea energiei pe bază de biomasă şi o autorizaţie pentru producerea de energie hidro.

De la 1 iulie 2013, Guvernul a decis să amâne până în 2017-2018 acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia eoliană, solară şi microhidrocentrale.

Astfel, proiectele fotovoltaice primesc de la 1 iulie doar 4 certificate verzi pe MWh, faţă de 6 certificate. Proiectele eoliene primesc doar un certificat din două, iar microhidrocentralele, două certificate din trei.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 57/2013, se amână temporar acordarea unui certificat verde pentru hidrocentralele noi cu o putere instalată de cel mult 10 MW, a unui certificat verde pentru centralele eoliene şi a două certificate pentru centralele electrice solare.

Recuperarea certificatelor verzi amânate se va face începând cu 1 aprilie 2017 pentru centralele hidroelectrice şi pentru cele solare şi începând cu 1 ianuarie 2018 pentru cele eoliene, eşalonat, cel mult până la 31 decembrie 2020.

Ordonanţa mai prevede limitarea acreditării centralelor/grupurilor electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până la nivelul total anual al capacităţilor instalate în centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care este stabilit în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei Regenerabile (PNAER).

Conform actului normativ, investiţiile vor fi monitorizate de ANRE semestrial, ceea ce va permite aplicarea imediată a mecanismului de ajustare a supracompensării. Tranzacţionarea certificatelor verzi se va face direct între producători şi furnizori, transparent.

ANRE va fi obligat să reglementeze prin cote anuale cantitatea de energie electrică din surse regenerabile care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Naţional.

 

Autor Frimu Ghinea 15 August 2013, 09:09 Energie Verde
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate