Eficiență energetică | Program pentru clădirile publice – unități de învățământ

De Comunicat 30 Noiembrie 2020, 12:10 Energie Verde

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor lansează Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ, finanțat din Fondul pentru Mediu. Prin acest program școlile și grădinițele din România pot fi izolate termic și eficientizate energetic.

“Investim, din Fondul pentru Mediu, 384 de milioane de lei în aceste clădiri, în care copiii noștri petrec foarte mult timp. Vrem să fie bine izolate, călduroase, plăcute și sănătoase. Acești bani ne permit să eficientizăm energetic peste 400 de școli din România. Eficienţa energetică a școlilor sau grădinițelor are dublu avantaj: pe de-o parte, se reduce consumul de energie și scad costurile cu utilitățile; pe de altă parte, sănătatea profesorilor și a elevilor este mult mai în siguranță datorită calității aerului din interior care poate stimula performanța elevului cu până la 15%. Nu mai punem la socoteală că din cele peste 7.000 de unități de învățământ din țară, peste 25% au ca principală sursă de încălzire soba pe lemne. Acest fapt crează o mare presiune pe păduri. Mi-aș dori ca în maxim 3 ani să nu mai avem în România școli sau grădinițe care să fie încălzite cu sobe pe lemn” – a afirmat ministrul Mircea Fechet.

Programul va finanța primăriile cu 90% din valoarea acestor investiții pentru unitățile de învățământ, respectiv cu sume cuprinse între 1.500.000 de lei pentru localitățile cu până la 5.000 de locuitori și 3.000.000 de lei pentru cele cu mai mult de 5.000 de locuitori.

Activitățile concrete ce vor putea fi finanțate prin program sunt lucrări de construcții și instalații precum: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri, instalarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri etc.

De remarcat faptul că un astfel de proiect va produce o scădere a facturii la energie cu 45% - 65%, ceea ce înseamnă că la fiecare 1 euro investit în acest domeniu se economisesc 3 euro, deci eficiența energetică este una din cele mai rentabile metode de combatere a schimbărilor climatice.

Pentru a putea accesa finanțarea, o Unitate Administrativ Teritorială (UAT) trebuie să aibă îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare. De asemenea, trebuie să asigure contribuția proprie necesară implementării proiectului.

Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ are drept scop îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin scăderea consumului anual de energie primară. Solicitanți eligibili sunt UAT-urile organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu,inclusiv subdiviziunile municipiului București.

Criteriile de eligibilitate vizează, printe altele, aspecte precum:

- Clădirea/ansamblul de clădiri pentru care se depune cerere de finanțare nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanțare și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare pentru aceleași lucrări de intervenție/activități aferente operațiunii care sunt realizate asupra aceleiași infrastructuri/aceluiași segment de infrastructură, potrivit declarației pe propria răspundere din cererea de finanțare;

- Clădirea/ansamblul de clădiri nu se încadrează în clasa I de risc seismic, respectiv clădire cu risc ridicat de prăbușire, sau în clasa II de risc seismic respectiv clădire care sub efectul cutremurului poate suferi degradări structurale majore;

- Clădirea/ansamblul de clădiri a/au fost construite înainte de anul 2000;

- Deține un document strategic relevant precum: un plan de acțiune privind energia durabilă, o strategie de reducere a emisiilor de CO2 sau o strategie locală/județeană în domeniul energiei.

 

 

 

 

Autor Comunicat 30 Noiembrie 2020, 12:10 Energie Verde
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii