Unde a greşit FMI

De Moise Guran 20 Ianuarie 2011, 21:16 Editorial
Pentru prima dată un oficial al Fondului Monetar Internaţional recunoaşte eşecul planului din România. Într-un interviu acordat celor de la Ziarul Financiar, Jeffrey Franks spune că cei de la FMI şi-ar fi dorit ca la capătul a doi ani de acord cu ei România să reintre pe creştere în 2010. Dar acest lucru nu s-a întâmplat şi cei de la FMI par a avea chiar o dilemă – de ce naibii nu a crescut economia Românească după o injecţie cu steroizi de 20 de miliarde de euro. Lucrurile sunt mult mai simple decât par şi, în esenţă, vina este împărţită între FMI şi autorităţile române. În primul rând că uriaşa sumă de bani nu a ajuns decât parţial în economie. Cea mai mare parte a ei a intrat în rezerva BNR.

Ce-i drept BNR a dat drumul în bănci cam la jumătate din sumele primite de la FOND. Aici însă, în băncile româneşti, circuitul banilor în natură s-a obturat pur şi simplu inexplicabil. Se fac în curând doi ani de zile de când aceste instituţii stau pe grămezi uriaşe de bani, pe care însă nu îi pun să producă nimic. Mai nimic. Pur şi simplu băncile nu au mai creditat economia şi n-au făcut-o în primul rând pentru că n-au ştiut cum să o facă. E vorba de incompetenţă pură, bancherii români nu ştiau şi nici acum nu ştiu să aleagă între un client serios şi un ţepar, între un investitor şi un risipitor sau între o garanţie bună şi una găunoasă. Aici a intervenit şi vina statului român care, prin foamea permanentă de bani nu a stimulat nicicum lenea bancară din românia. Statul s-a împrumutat permanent, fiind clientul perfect, căruia îi dai bani fără eforturi, fără riscuri şi la dobânzi disperate.

Cei de la FMI îşi recunosc tardiv vinovăţia, iar nouă romînilor nu ne foloseşte asta la nimic. Prima grijă a instituţiei internaţionale a fost să îi protejeze pe bancheri. A făcut din ei nişte răsfăţaţi ai crizei, cam dolofani când ceilalţi făceau cură de slăbire dar, în acelaşi timp, stângaci şi cam împiedicaţi pentru vremurile dure pe care le trăim.


 

Autor Moise Guran 20 Ianuarie 2011, 21:16 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii