Terorismul şi problema culpabilităţii; de la „primăvara arabă” la iarna vrajbei noastre

De Ionel Lazarică 21 Decembrie 2015, 11:01 Editorial

„Ce-i mâna pe ei în luptă, ce voiau acel Apus?”, se întreba retoric Eminescu în „Scrisoarea a III a”, vers pe care, în contextul evenimentelor politice recente, l-aş parafraza: ”Ce-i mână pe ei în luptă, ce voiesc acel ISIS?”.

Observ perindându-se pe la noianul de televiziuni (mai mult sau mai puţin pertinente, mai mult sau mai puţin partizane) tot soiul de indivizi, care, în majoritatea covârşitoare, habar n-au de istoria Orientului Apropiat şi Mijlociu, care condamnă, cu vehemenţă uneori, actele teroriste din diferite oraşe din Europa, săvârşite de aşa numiţii terorişti kamikaze sau luptători ale căror opinii şi motivaţii sunt absolut necunoscute; totul pare a fi un delir ucigaş sau sinucigaş, fără o motivaţie raţională.

Toată lumea analizează pe toate feţele, cu emoţie, cu indignare, cu revoltă, cu neputinţa de a înţelege (pe bună dreptate) cum de a fost posibil să se întâmple aşa ceva într-o lume a mileniului III, a civilizaţiei, a umanismului, a rezolvării conflictelor pe cale paşnică, a păcii clamate şi uneori împlinite…

Nimeni, dar absolut nimeni nu vorbeşte despre CAUZE, despre ce i-a determinat pe aceşti oameni, asemeni nouă, ai căror strămoşi au creat civilizaţia de care ne bucurăm astăzi, care au clădit oraşe, pe vremea când occidentalii erau nişte bărboşi speriaţi, rătăcind prin păduri, să comită aceste acte condamnabile, de o barbarie fără seamăn, împotriva unor cetăţeni paşnici, aleşi aleatoriu.

Consider că împuşcătura care a declanşat atentatele teroriste din Franţa şi celelalte state europene, a răsunat  odată cu uciderea primului băştinaş de către europeni şi întemeierea primelor imperii coloniale, proces ce a urmat marilor descoperiri geografice din secolele al XV-lea - al XVI-lea.

Atrocităţile pe care le-au comis colonialiştii europeni în aceste arii geografice imense (Anglia spre exemplu, a stăpânit o treime din lume) sunt imposibil de imaginat şi de descris. Exploatarea nemiloasă a acestor teritorii a atins cote inimaginabile de-a lungul secolelor. Erau jefuite sistematic toate bogăţiile, chiar şi oamenii deveniseră marfă; timp de două sute de ani au fost capturaţi şi transportaţi în America circa zece milioane de negri („unelte vorbitoare”) din Africa - se apreciază că peste un milion şi jumătate dintre ei au murit pe timpul traversării Atlanticului.

Ar fi multe de spus despre comportamentul occidentalilor europeni în Orientul colonial, dacă ar fi să mă refer doar la problema exploatării intense a petrolului din zona Golfului Persic, de către companiile englezeşti, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Nu mai vorbesc de participarea soldaţilor din colonii, de partea metropolelor (sângele altora este mai ieftin) în cele două războaie mondiale.

Revenind la epoca contemporană, se ştie că, la începutul anului 2011, mai multe revoluţii, sprijinite în mod organizat şi în parte acoperit, de occidentali, au izbucnit în Orientul Apropiat şi Mijlociu, cuprinzând mai ales statele aflate sub dictatură (mă întreb retoric dacă sprijinul a fost absolut dezinteresat, aşa, de amorul democraţiei).

Fenomenul a fost numit de media ”primăvara arabă” şi a cuprins mai multe ţări precum Tunisia, unde un tânăr s-a autoincendiat şi a murit, la scurt timp, din această cauză, în semn de protest faţă de o acţiune a poliţiei, care i-a confiscat taraba unde vindea legume, ca să-şi câştige existenţa (cauzele revoltelor au fost la început, se pare, socio-economice), apoi Egiptul, Libia, Yemenul, Arabia Saudită şi Siria.

Revoltele s-au soldat cu mii de morţi, răsturnări de guverne autocrate, distrugeri materiale imense, instabilitate politică şi economică şi astăzi ştim că aceste ţări o duc chiar mai rău decât la începutul tulburărilor care dăduseră participanţilor atâtea speranţe. Mai grav este faptul că în unele state, au izbucnit războaie civile, care au produs multe victime nevinovate şi care au silit mii de cetăţeni, înfricoşaţi de violenţele sălbatice, să ia calea exilului.

Europa nu mai ştie cum să reacţioneze în faţa crizei umanitare, ameninţărilor şi actelor teroriste.

Să fie toate acestea roadele amare ale politicii europene din ultimul secol şi jumătate în Orientul Apropiat şi Mijlociu, pornind de la colonialism, sclavagism, aservire, exploatare, spoliere, abuzuri de tot felul, ştiute şi neştiute şi astăzi aproape uitate ?

Se ştie că cine seamănă vânt culege furtună, dar ar fi bine să vedem de unde a pornit totul, pentru a găsi o cale de rezolvare a crizei, să vorbim şi de cauze, chiar dacă sunt neplăcute, cum spunea un istoric contemporan:”Să întunecăm puţin icoana mioriţei, să vorbim puţin şi de gălbeaza ei”.

Aristotel ne învaţă că doar din două premise valide, poate fi derivată o concluzie validă.
Propun, ca-ntr-un silogism al amărăciunii, să ne-ntoarcem la Aristotel şi la premisele cumplite ale lumii de astăzi…

 

Autor Ionel Lazarică 21 Decembrie 2015, 11:01 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii