Şeful PSD Brăila Mihai Tudose va conduce cel mai greu minister din guvernul Ponta IV

De Mihai Vintilă 16 Decembrie 2014, 09:10 Editorial

Abia a primit votul de investitură guvernul Ponta IV. In componenţa acestuia pentru portofoliul economiei a fost repartizat şeful PSD Brăila dl Mihai Tudose. Politician cu experienţă, deputat de patru mandate, domnul Mihai Tudose va trebui sa controleze cel mai greu minister.

Poziţia este una onorantă dar şi riscantă. Menanismele ministeriale sunt compexe iar noul ministru nu va avea timpul de adaptare. E o presiune continuă pe bani, pe venituri dar mai ales pe cheltuieli. Plus că ministerul economiei este cel mai implicat în coordonarea şi conducerea firmelor de stat prin reprezentanţii în consiliile de administrare.

Promisiunile de privatizare făcute de primul ministru Victor Ponta sau de listare pe bursă a unor noi companii de stat sunt de mult îngropate. Deci şi cerinţele spre această direcţie sunt reduse. Ar fi o mare surpriză pozitivă încercarea noului ministru de a face ceva în această direcţie.

Un alt element cu care noul ministru va avea de furcă o constituie presiunile sindicale care se anunţă mai fi mai intense în viitor. Acestora li se adaugă şi presiunile diferitelor organizaţii patronale dintre care cele din industira cărnii care militează pentru un TVA redus sunt cele mai vocale. Va fi un test negocierea cu acestea.

Indiferent de provocările care vor veni important e faptul că iată în sfârşit există şi un brăilean într-un guvern PSD pe post de ministru. E poate un semn că şi la conducerea PSD s-a înţeleles că doar a cerşi voturi dintr-un judeţ şi a nu oferi nimic acolo nu e o politică bună. Să vedem cum se va descurca dl Mihai Tudose în acestă nouă poziţie. Îi dorim mult succes.

 

Autor Mihai Vintilă 16 Decembrie 2014, 09:10 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii