„Noua” criză economică – mic îndreptar de reeuropenizare?

De Cezar A. Mihalache 22 Octombrie 2018, 09:46 Editorial

De venit o să vină, nu încape vorbă!… Problema nu este când, în cazul nostru ar fi cea mai mică grijă, ci în ce fel de status economic, fiscal și de management guvernamental ne va găsi… Iar lucrurile nu sunt prea optimiste. Din nou… Și parcă mult prea repede față de coșmarul pe care l-am trăit data trecută…

O criză va veni pentru că este scris în regulile economice. Iar dacă peste calculele de „ciclicitate” mai suprapunem și analizele unor experți financiari, situația devine, peste noapte, gravă. Sau cel puțin așa trebuie să fie pentru unii mai din fundul curții bătrânei Europe. Dintr-o dată, de prin prea multe locuri, apar indicii sugerând, de fapt girând, un iminent nou moment al „tăierilor”. Și atât de greu de descâlcit se arată acest nod gordian al sustenabilității economico-financiare a unei țări, nod răsucit și de incompetența guvernanților din ultimii ani, încât s-ar putea să ne dorim să mai fie posibil măcar un moment „T. Băsescu”. Un moment al tăierilor de salarii și pensii… Pentru a mai salva ceva…

Și, Doamne ferește să ne prindă următoarea criză, poate nici măcar regională, ci de convergență… coercitivă a unei părți a Europei, ca mijloc de readucere pe linia de supunere a unor state care au ieșit din frontul pseudounității familiei europene cu actualul guvern la butoane. Cu un premier care se va uita la criza nouă cu ochii umezi de nepricepere.

Semnale sunt. Semnale ni se tot trimit. Și nu te poți întreba de ce, în contextul anunțării unei noi crize economice, semnalele experților internaționali trimit spre noi. Aproape ca un obiect de studiu, România este arătată cu degetul. Toți se așteaptă ca la noi lucrurile să nu meragă deloc bine. Deși criza ar trebui să fie măcar una regională, avertismentele, probabil în curând și „soluțiile” ne vizează strict pe noi.

Să fim noi împinși într-un soi de avanpost al crizei?… Carne de tun pentru aplicarea unor măsuri pentru a vedea ce va trebui făcut pentru a avea la îndemână metode când criza va zgândări marile fami(g)lii europene? Sau va fi un mod de sfârtecare a unei țări care oricum își bate singură joc de resursele la care alții se uită cu jind?… Poate că Europa, ca „big sister”, s-a enervat… Tot călcăm prin alte bătături: China, Rusia, Arabia… Iar resursele noastre, în loc să fie la un loc în solidaritatea marii familii europene, încep să ajungă peste mări și țări. În loc să se hrănească ea, coana mare și bătrână, dăm „furaje” cămilelor și stăpânilor lor…

UE are de rezolvat multe probleme prin câteva colțuri tot mai înstrăinate de ideile ei… Tot mai radicalizate, mai critice, mai nesupuse. Iar o criză economică ar putea tranșa lucrurile, nu?!… Căci, dacă a reușit „unchiul Sam” să-și rezolve niște deficite printr-o mizerie aruncată peste întreaga lume, de ce să nu-și spele ea, „coana mare a UE” niște rufe prin căldările din fundul curților din fundul Europei, nu?!

Prea repede BNR s-a raliat la linia a ceea ce va veni. Și a impus o drastică limitare a gradului de îndatorare. Prea pe șestache, guvernanții își fac „temele” și trimit Comisiei Europene garanții despre măsurile pe care le vor lua la izbucnirea crizei. Că sunt soluții total aiuristice, fără nici o legătură cu înțelegerea conceptelor economice și financiare, nu poate fi decât în folosul acelora care vor specula izbucnirea crizei economice.

Europa nu va avea nici o surpriză când se va afla că singurele supape pe care le are la dispoziție România în cazul izbucnirii unei crize se încadrează pe linia înghețării salariilor, a blocării angajărilor, chiar demararea unor concedieri bugetare pentru „eficientizare”, și a inventării unor noi impozite (pe miri și, mirese furate). Pentru că la altceva s-ar putea să nu se mai poată „umbla”, fiind deja împinși pe linia roșie de o guvernare, nu atât de incompetentă, cât mai ales trădătoare.

Prea dintr-o dată ni se arată sfârșitul „lăfăielilor” (unora, nici măcar a națiunii întregi). Prea dintr-o dată constatăm că unii și-au făcut deja temele pe falimentul nostru ca țară. Și au lacrimi prin colțurile ochilor, da nu din compasiune…

Să nu ajungem ca singura ieșire dintr-o prăbușire să fie un „roexit” ca soluție la criza subregională dintr-un colț al Europei…

Sigur, ar fi atât de simplu să spunem: „Ura și la gară!” Dar la care „gară”?

 

 

Autor Cezar A. Mihalache 22 Octombrie 2018, 09:46 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii