Încă o ratare marca Traian Băsescu

De Cristian Banu 31 Decembrie 2011, 10:16 Editorial
La modul teoretic, preşedintele şi Opoziţia vor trebui să discute măsurile de implementare a noului”mare plan european”. Incapabil de dialog, neputând să înţeleagă mecanisme economice mai complicate decât bişniţa cu blugi şi ţigări, preşedintele mizează excesiv pe ideea de modificare a Constituţiei, încercând să impună propria viziune asupra acesteia. El ştie ce este bine, el a fost acolo şi a luat lumina. Cei din opoziţie sunt, unul imatur, celălalt chiulangiu. Ei nu ştiu, ei nu au fost acolo. Dacă nu vor să facă aşa cum spune el, treaba lor. El şi-a asuma responsabilitatea în faţa Europei şi, de ce nu, a Istoriei. Desigur, cu I.

Traian Băsescu vrea să arate tuturor celor care încă au înţeles că chiar nu se poate discuta cu el. Poate pentru prima dată în ultima vreme, Opoziţia a venit cu o variantă fezabilă, cu un plan concret şi realist. Dincolo de contrele Opoziţie-Putere, fireşti, nu se poate nega că actualul Parlament nu mai corespunde deloc cu voinţa electoratului şi, mai mult chiar, nu prea mai are legitimitate. De asemenea, Guvernul Boc nu se bucură de susţinerea populară şi rezistă în funcţie în baza unui viciu procedural. În aceste condiţii, un nou “guvern Stolojan” care să gestioneze situaţia până la imperativele alegeri anticipate este o soluţie corectă. Actualul Parlament nu poate gira o Constituţie. O Constituţie nu este chiar o pereche de chiloţi pe care să-i schimbi zilnic după cum ţi se năzare, mai ales că, deocamdată, nu se ştie exact ce va cuprinde acest tratat care are ca termen martie 2012. La fel ca în cazul reorganizării administrative în care preşedintele grăbea un proces fără a avea un proiect concret de reorganizare, nici teritorială, nici administrativă. Nimic nu împiedică modificarea legii electorale astfel încât următorul Parlament să joace (şi) rol de Adunare Constituantă.

Norocul firavei încă democraţii româneşti este că nu se poate schimba Constituţia prin asumarea răspunderii, deşi nu este exclus ca expertul în drept constituţional Emil Boc să găsească o variantă.

PD este mai degrabă paralizat de frica celor 18% din sondaje şi nu poate să înţeleagă că dacă prelungesc agonia ele pot coborî şi mai mult. Traian Băsescu este la rândul său paralizat de ideea suspendări şi, oricum, este incapabil să accepte opinii diferite de ale sale, inclusiv în domenii unde este evident că nu înţelege ce se întâmplă. Ultimele sale apariţii publice amintesc de cele ale lui Nicolae Cerauşescu: crispat, încrâncenat, dar şi cu o oboseală a eşecului şi împovărat de singurătate.

Înclin să cred că, de data asta, Traian Băsescu nu va mai putea arunca eşecul pe seama opoziţiei.

 

Autor Cristian Banu 31 Decembrie 2011, 10:16 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate