Ciocnirea civilizaţiilor

De Cristian Banu 30 Martie 2011, 21:47 Editorial
„Cazul” Severin este unul dintre acelea care trebuia să se întâmple. Era o chestiune de „când” şi „cine”, dar toată lumea ştia că se va întâmpla. Primele generaţii de europarlamentari au fost mai degrabă neobservate şi, poate, datorită faptului că partidele trimiseseră la Bruxelles persoane din rândul doi, mai degrabă tehnocraţi.

Odată cu descinderea la Parlamentul European a noii generaţii conduse de EBA şi Gigi Becali probabilitatea apariţiei unui incident a crescut, dar, în mod surprinzător, cei doi se comportă în continuare onorabil deşi curiozitatea faţă de prezenţa lor exotică s-a diminuat.

În mod cu totul surprinzător, cel care a călcat pe bec este Adrian Severin, o persoană cu vechime în afacerile externe, fost preşedinte OSCE şi ministru de Externe, vicepreşedinte al grupului Socialist din PE. Problema lui Severin nu este că a tăiat factură la o farsă a unor jurnalişti – şi aici, are antecedente serioase, dacă ne reamintim de acele 66 procente de hidrogen din apă ale caţavencilor – ci că, odată dat în vileag, nu s-a comportat aşa cum era de aşteptat de la el, demisionând, ci mai mult chiar, agăţându-se cu dinţii de poziţia de europarlamentar în ciuda tuturor sugestiilor făcute mai mult sau mai puţin discret. Imaginea sa vorbind la telefon când plenul parlamentului îl huiduia va rămâne pentru multă vreme pe retină fiind absolut incredibilă, de neconceput pentru orice politician occidental.

Este primul contact direct al civilizaţiei politice occidentale cu cea dâmboviţeană. Până acum, relatările despre situaţii relativ similare erau considerate exotisme ale unei ţări înapoiate, unde, de exemplu, un premier poate moşteni peste noapte un milion de euro de la o mătuşă care trăia în uitare şi sărăcie lucie, fata unui preşedinte poate cumpăra un apartament de un milion de euro de la un personaj controversat din veniturile sale de notar rural, primarul capitalei îşi poate atribui o locuinţă pe care să o şi cumpere, vameşii îşi pot construi case de sute de mii de euro din salarii amărâte de 300-400 euro pe lună, un miliardar celebru prezent în topul Forbes internaţional stă cu chirie într-o locuinţă de stat plătind 20-30 de euro pe lună pentru o locuinţă de protocol şi, în general, cam toţi politicienii au averi impresionante deşi şi-au petrecut aproape toată cariera în serviciu public.

În cultura dâmboviţeană, termenul de demisie nu există. Pur şi simplu, nu există echivalent. Nimeni nu demisionează, fiindcă asta ar însemna „un gest de laşitate” în faţa presiunilor. Nici o persoană nu este demisă, ci dată afară, de obicei cu scandal şi ridicat poalele-n cap. Astfel, devine o victimă a „intereselor” pe care le-ar fi deranjat ca o persoană „de valoare” ce este. De la premierul care s-a baricadat în palatul Victoria până la antrenorul de divizia C (sau al echipei naţionale de fotbal, dacă preferaţi, fiindcă tot aia e) plecarea este amânată până la stoarcerea ultimei picături de ridicol din situaţia creată.

Sigur, mai există şi varianta ca, pe ultima sută de metri, persoana să-şi dea demisia fiindcă „ideile sale nu mai corespund” sau fiindcă are „principii”, dar asta numai după ce şi-a negociat temeinic soluţia de supravieţuire în sistem.

Această absenţă a instituţiei demisiei este generată de absenţa responsabilităţii în politica românească, unde nimeni nu-şi asumă nimic din rezultatele acţiunilor sale. Guvernul în exerciţiu aruncă toată vina pe cel precedent, iar viitorul guvern va da vina pe cel în funcţiune azi. România funcţionează într-o eternă diateză pasivă. Această diateză arată că acțiunea, efectuată de un autor neprecizat sau de un complement de agent, este suferită de subiectul gramatical. Toţi cei cu musca pe căciulă se feresc de nume sau de situaţii concrete. Severin este un „român incomod care a deranjat”, dar nu ni se spune în ce constă incomoditatea (în afara faptului că mai este încă membru al PE) sau pe cine a deranjat şi cum.

Este de urmărit cine va câştiga din acest conflict al civilizaţiei şi dacă nu cumva Adrian Severin nu va deveni un deschizător de drumuri în momentul în care şi alţi politicieni vor descoperi „avantajele” atitudinii româneşti şi că pot rămâne „şi cu slănina mâncată, şi cu sufletul în rai” să moară dujmanii de necaz.

 

Autor Cristian Banu 30 Martie 2011, 21:47 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate