Ce facem după?

De Cristian Banu 14 August 2012, 13:01 Editorial
În comentariul pe care l-am făcut după finalizarea referendumului şi înainte să înceapă tot bâlciul de la Curtea Constituţională am spus că 29 iulie a lăsat în urmă 4 patru cadavre urât mirositoare – cei trei lideri români, dar şi Uniunea Europeană care a transmis semnale unilaterale. Acum avem şi din partea SUA aceleaşi semnale unilaterale. Deja se simte un uşor trend euro-specptic şi anti-american, iar Crin Antonescu s-a grăbit să se urce primul în acest tren.

Pentru că problema rămâne. România a rămas o ţară fără nici o instituţie credibilă. Nici internă, nici externă. Instituţiile externe de la care mulţi aşteptau ceva ce politicienii români erau incapabili să dea s-au dovedit la fel de partizane şi corupte. Nu mai e nici o diferenţă între Barrosso şi Şova sau între Reding şi Monica Macovei. Iar pe americani îi interesează doar să ne bage pe gât avioanele lor ruginite, aurul de la Roşia Montană şi gazele de şist pentru care Traian Băsescu este lobbistul numărul unu. Vizita şi declaraţiile lui Flash Gordon mi se par cele mai cinice şi dispreţuitoare fapte ale unui politician străin la adresa României.

Cei care mai citesc şi altceva în afară de Libertatea, Click şi Cancan poate îşi mai aduc aminte de un episod tragic recent. Premierul grec de la acea vreme a cerut ca planul de salvarea impus de Merkel & Comp să fie supus unui referendum naţional. A fost o reacţie similară cu ce s-a întâmplat când USL a încercat să-l îndepărteze pe Traian Băsescu. Până la urmă, premierul grec a fost obligat să demisioneze, dar s-a ales cu 130 de miliarde pentru Grecia şi ştergerea a 50% din datorii.

În cazul României, probabil va fi invers. Vom plăti şi ne vom îndatora şi mai tare. Vom cumpăra avioane americane, le vom da gazele de şist, aurul şi cuprul din Apuseni, iar în schimb vom mai primi un împrumut de la FMI ca să rostogolim împrumutul deja luat. Chiar nu contează că vor fi cei de la USL sau Traian Băsescu care vor semna contractele. “Guvernele vin şi pleacă, parteneriatul rămâne”. Există ceva mai cinic decât asta?

Avem o parte semnificativă a populaţiei care nu-l mai doreşte pe Traian Băsescu. O parte care reprezintă 70% dintre cei care s-au prezentat la vot la ultimele alegeri. Am mai spus că nu cred într-o fraudă semnificativă. Ce să fraudezi la 89-11%? Cele 3-4 judeţe care au raportat succese nebănuite sunt totuşi judeţe cu populaţie redusă. Teleormanul întreg abia are populaţie cât un sector din Bucureşti. Chiar şi în condiţii de fraudă masivă, influenţa asupra scorului general este neglijabilă. Au lipsit 3% ca referendumul să fie validat, adică marja de eroare obişnuită a sondajelor de opinie. Nu vreau acum să discut ce a făcut USL sau ce a făcut Traian Băsescu. Nu ei sunt problema. (Mă rog, de fapt, ei sunt problema, dar nu subiectul acestui articol.) Ce se va întâmpla cu cei care au votat? Emisarul american spune cu subiect şi predicat că “ne aşteptăm ca acuzaţiile credibile de fraudă şi de imixtiuni să fie anchetate şi rezolvate“. Deci, liber la dosare şi la punerea cu botul pe labe a adversarilor politici. Fără jenă, pe faţă. Războiul civil de care vorbea Monica Macovei a început.

Dintr-o ţară liniştită şi umilă, România s-ar putea să devină un cartof fierbinte pentru UE şi SUA, tocmai din cauza incomptenţei şi aroganţei acestora. S-ar putea ca masa critică necesară unei revolte să se atingă destul de repede. Cât timp în UE situaţia economică permitea, tensiunile sociale din România se rezolvau prin plecarea în străinătate, unde, de bine, de rău, se descurcau. Acum, aceste tensiuni nu prea mai au unde să se elibereze.

Situaţia nu are o ieşire simplă. În toamnă, avem alegeri care ar fi putut detensiona lucrurile. Sunt toate şansele ca în toamnă să avem un vot masiv pro-USL însă Traian Băsescu mai are 2 ani de stat la Cotroceni, deci încă doi ani de circ şi scandaluri. Şi încă acesta nu ar fi cel mai rău scenariu. USL se poate destrăma şi Traian Băsescu să revină la putere cu încă un guvern marionetă.

 

Autor Cristian Banu 14 August 2012, 13:01 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate