Balada mioriţei, în versiune globală

De Matei Mircioane 10 Mai 2011, 20:47 Editorial
Trebuie să menţionez de la început că şi eu fac parte din categoria celor care consideră că Osama bin Laden trebuia să fie pedepsit pentru crimele sale, atât pentru cele în care a fost implicat nemijlocit, cât şi pentru cele în care a fost autor moral, crime pe care le-a încurajat, le-a omagiat, le-a inspirat, prin incitarea la ură şi violenţă.

Dar să analizăm, pe scurt, felul în care a fost prezentată, de către oficialii americani, operaţiunea în care a fost ucis bin Laden. Imediat după consumarea evenimentului, comunicatele oficiale de la Casa Albă informau întreaga lume: un grup de militari din forţele speciale a coborât din elicoptere, a pătruns în fortăreaţa lui bin Laden din Pakistan şi, deoarece acesta a opus rezistenţă, după un schimb de focuri, a fost ucis, împreună cu unul dintre fiii săi şi alţi trei adulţi, printre care şi o femeie care a fost folosită ca scut uman de către bin Laden. Trupul teroristului a fost capturat şi se află în posesia forţelor americane, pentru a fi identificat, ca dovadă a morţii sale. Au fost prelevate probe ADN, care confirmă faptul că trupul este al lui bin Laden. La scurt timp, a venit vestea că trupul lui bin Laden a fost aruncat în mare, fiind astfel „înmormântat” conform tradiţiilor musulmane. Întreaga operaţiune a fost autorizată de preşedintele Barack Obama, care a ordonat ca bin Laden să fie capturat, viu sau mort. Preşedintele a vizionat în direct filmul operaţiunii, imaginile fiind preluate de la un aparat de filmat, fixat pe casca unui membru al echipei care a participat la asalt. În presa din întreaga lume a apărut fotografia lui bin Laden, împuşcat în cap, şi fotografia preşedintelui Barack Obama, asistând, împreună cu consilierii săi, la filmul evenimentelor.

După câteva zile, aceste declaraţii sunt contrazise tot de către oficialii americani. Osama bin Laden nu era înarmat, nu a opus rezistenţă, femeia nu a fost folosită ca scut uman, ci s-a ridicat de pe podea şi s-a îndreptat înspre soldaţii americani. Ea a fost împuşcată în picior, nu a fost ucisă. Osama bin Laden era şi el întins pe podea, a fost capturat şi, ulterior, împuşcat. De asemenea, preşedintele Barack Obama nu a văzut desfăşurarea operaţiunii! Fotografia cu preşedintele asistând la filmul operaţiunii e... din alt film, fotografia lui bin Laden, mort, e falsă. Adevărata fotografie nu va fi arătată, pentru că este atroce (!).

Părerea mea este că, într-adevăr, Osama bin Laden a fost ucis, dar este evident că Guvernul American încearcă să ascundă ceva sau încearcă numai să înfrumuseţeze acţiunea pentru propagandă şi pentru viitoarele cărţi de istorie.

Comunicatele oficiale ale Guvernului American, ale preşedintelui Barack Obama, precum şi cele ale serviciilor de securitate ale Statelor Unite ale Americii nu fac decât să ne întărească ideea că puternicii zilei, cei instalaţi în fruntea naţiunilor, chiar şi prin mijloace democratice, nu consideră propriii cetăţeni, poporul, popoarele, decât o masă de manevră.

Încercările de a prezenta în mod glorios operaţiunea de anihilare a teroristului Osama bin Laden au fost însoţite de informaţii contradictorii, de penibile bâlbâieli, de lovituri cu stângul în dreptul. Încercările ulterioare de a cosmetiza evenimentul nu au făcut decât să accentueze ridicolul în care se scaldă oficialii, care vor să creeze o anumită imagine a operaţiunii şi să-şi creeze un avantaj politic din rezultatele ei. Şi, culmea!, presa mare, din America, din Europa, din Occident, în general, cea care vehiculează principalele ştiri ale zilei, de pe tot globul, parcă nu face decât să încerce să acopere gafele administraţiei americane.

Daţi-mi voie să mă comport ca un om normal şi să nu mai cred în comunicate oficiale. Deşi NU sunt un adept al teoriei conspiraţiei - în sensul că lumea este condusă, în mod secret, de către un grup de elită care duce omenirea spre o destinaţie cunoscută numai de acel grup - trebuie să recunosc că, în aceste zile, s-a întărit ipoteza că aceia care deţin informaţiile, la vârf, ne consideră nişte mioriţe proaste, bune de dus la păşune, de tuns pentru lână, de muls pentru lapte şi, dacă e cazul de vreun festin, de sacrificat pentru carne. Poate iese şi o nouă baladă a mioriţei globale, pornind de la această temă.

 

Autor Matei Mircioane 10 Mai 2011, 20:47 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate