România, stânga-mprejur către Moș Gerilă

De Virgil Andronescu 12 Martie 2019, 09:26 Editorial

Secția Specială este de fapt un apendice al Sistemului de Justiție, un apendice, deocamdată grav inflamat, care poate produce în scurt timp moartea pacientului numit Democrație. Singurul tratament rămâne doar bisturiul. Tăierea lui și aruncarea la coșul de rebuturi al istoriei e singura noastră șansă înainte ca infecția PSD-istă să se deverseze în organismul întregului Stat- grav afectat de lupte intestine, ce s-ar putea solda cu decesul acestuia, colapsul întregii economii și cu distrugerea întregii societăți. Și, în mijlocul acestor spasme politice, într-un sincron total aiurit, puterea de la București pune pe tava electorală și nutrețul pentru populimea făcută în eprubetă: reînființarea alimentarelor și a aprozarelor.
Sigur că își amintesc destul de bine toți cei care aveau la finele anului '89 cel mult 17 primăveri, cei care au acum vârsta trecuta de 60 de ani. De ceva vreme mă tot bântuie gândul la teoretizarea unui Program care să devină Lege în viitorul Parlament câștigat de PSD-ul condus de tovarășul Dragnea, ferească-ne Dumnezeu! Dar mai bine să ne ferim singuri printr-o alegere electorală rațională pro-europeană.

Deci, dacă acești filo-socialiști, iubitori de i-liberali, neo-liberali sau cum s-or mai auto-denumi social-democrații aflați la putere acum, plâng după Epoca de Aur- în timp ce-și umplu cu vârf și îndesat traistele din supermarketuri ori își drămuiesc cei câțiva leuți amețiți câștigați după zeci de ani în câmpul muncii, pentru a reveni la vechiul vis comunist îi propun tovarășului Liviu Dragnea următorul plan: realizarea unei rezervații în care să trăiască fericiți, exact ca în epoca anilor 1965-1989, unde să fie duși nostalgicii comunismului. Să aibă curent electric câteva ore pe zi, hrana din alimentare și aprozare raționată ca în anii '80, televiziune alb-negru exact ca atunci, muncă și salarii în pas cu vremurile, revenire la cozi interminabile, interzicerea avorturilor, portocale și banane numai de Moș Gerilă, cartelizare maximă la toate bunurile de larg consum, reinventarea miliției și a securității, închiderea rezervației cu gard de sârmă ghimpată în chip de graniță păzită de grăniceri cu glonț pe țeavă, ș.a.m.d.

E loc destul în Bărăgan pentru o astfel de enclavă comunistă ( așa cum au fost cândva deportările ), condusă chiar de Conducătorul iubit și prea-frumoasa lui tovarășă de viață. Dar până atunci să mai mâncăm cu poftă încă o roșie autohtonă- ca militarii la câmp în cele vremuri, ori să molfăim câte-un covrig- pe marginea șanțului tradițional, așteptând mașina ce ne va duce pe câmpiile patriei la cules de gogonele! Sunt sigur că astfel vom avea un extraordinar succes electoral cu acest Program de viitoare guvernare PSD-istă, dincolo de lumea liberă a Uniunii Europene manipulată de nemernicul moșulică Georgică Soros, de ticăloșii de la Bruxelles și multinaționalele asupritoare. Până la alegerile europarlamentare mai sunt doar trei luni de zile, până la alegerile prezidențiale, locale și parlamentarele naționale e ceva mai mult decât atât...

Și-n tot acest răstimp asistăm la toate aceste spasme politico-economice, cu deștele în nas și cu nasu-n bere privind la televiziunile tovarășilor, se va ajunge la punerea în practică a Planului mai sus propus și luptele intestine vor continua mai acerb, România va intra într-o ocluzie fără salvare.

Nici măcar câte o Secție Specială pe cap de cetățean în parte nu ne va scăpa! Și uite-așa ne vom culca seara visându-l pe Moș Crăciun și ne vom trezi dis-de-dimineață într-un coșmar numit cândva Moș Gerilă.

 

 

Autor Virgil Andronescu 12 Martie 2019, 09:26 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii