Respectul din campania electorală

De Mihai Vintilă 24 Mai 2019, 12:09 Editorial

Stau la curte și ca fiecare curte și a mea este dotată la intrare, lângă poartă, cu o cutie pentru corespondență. Celebra cutie poștală pe care o cunoaștem toți foarte bine. Ei bine, această cutie poștală mi-a determinat mie respectul pentru partidele din această campanie electorală. Ea e barometrul meu de măsurare.

Într-o zi au trecut pe stradă cu materiale de campanie simpatizanți USR. Nu m-au deranjat. Au pus câteva reclame în cutia poștală de care vă vorbesc și au plecat mai departe. Civilizat deci respectuos.

În altă zi au trecut cei de la PNL. Au lăsat și ei, tot în cutia poștală, un ziar de campanie și câteva materiale tipărite. Frumos, civilizat. Respect!

Acum ceva timp au venit și cei de la ProRomânia. Au pus materialele lor frumos tipărite în cutia poștală și nu m-au deranjat. Deci și pentru ei respectul meu.

De două ori au venit și cei de la PSD. Prima oară mi-au aruncat peste gard un ziar de campanie care s-a împrăștiat în toată curtea. În acea zi a și plouat. A trebuit să fiu un fel de strângător de gunoaie pe propria proprietate. În altă zi mi-au aruncat, tot peste gard, un alt ziar de campanie. Povestea s-a repetat și tot eu am strâns foile de prin toată grădina. Ce fel de respect să acord unui partid care dorește respect doar din vorbe dar nu oferă respect. Nu au avut respect pentru proprietatea mea invadând-o cu hărtii, nu au folosit, ca restul partidelor, cutia poștală care pentru asta a fost inventată!

PSD solicită respect. Își afirmă prin toate pliantele respectul pe care chipurile îl vor aduce României în Occident și românilor. Eu unul obișnuiesc să mă iau după fapte și mai puțin după vorbe. Și aici faptele contrazic PSD-ul.

Respect PSD? Hai sictir! 

 

 

Autor Mihai Vintilă 24 Mai 2019, 12:09 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii