Pierd aniversări, câștig prieteni

De Marin IFRIM 04 Ianuarie 2018, 20:22 Editorial

Pentru unii, sunt un tip ciudat. Pentru alții, sunt incomod pur și simplu. Pentru majoritatea, sunt un anonim. Îmi place anonimatul chiar dacă scriu și public ceea ce scriu. Nu scriu pentru a fi cineva. Sunt mulțumit că încă pot să scriu. Sunt considerat scriitor. Cu legitimație și cu plata la zi a cotizației. În fața mea eu contez prea puțin în oglindă. Și nici nu mă privesc în ochii lumii. Sunt un trecător care știe că e în trecere. Alții nu înțeleg, se cred eterni. La 1 Decembrie 2017 am împlinit o vârstă destul de modestă având în vedere că unora le dă Domnul câte o sută de ani. În luna respectivă, în fiecare an, numele meu era trecut în ”Calendarul” revistei de astronomie ”România Literară”. Printre ”savanții” literari ai prezentului, lângă zeii plecați dintre noi. Nu știu cine m-a inclus în acest Calendar. Cert este faptul că știu cine m-a scos. Onorabila conducere a revistei. Citiți caseta redacțională. Nu vreau să mă cert cu nimeni. Mă consider mai presus de acești fabricanți de identități false. Nu sunt și nu am fost niciodată unul de-al lor. Ei știu bine cât de urâți sunt de cobreslași. Știu și motivele. Se agață de timp ca și cum timpul ar fi arhitect al pânzelor de păianjen. Phanta rei! Sunt un optimist trist. Sunt pe o listă. A venit vremea să fiu pedepsit. Așa gândesc cei care cred că mă pot ascunde sub colile lor de scris mărunt. Buruiana din mine își va spune cuvântul. Nu sunt un scriitor de seră. Pierd aniversări, câștig prieteni. Am în jurul meu scriitori cu care aș putea alcătui un veritabil …Bizanț literar. Nu intru în jocuri din astea, inutile inclusiv retoric. Îmi văd de ale mele și sunt cu ochii pe ale lor. Ce bine e că timpul trece pentru toți. Altfel, mi s-ar fi confiscat și literele din dotare. Vorba lui Emil Brumaru: ”Aferim, Marin Ifrim”. Vorbă de acum vreo 35 de ani când totul era ca și acum, poate un pic mai frumos. Într-o bună zi ”România Literară” nu va mai fi. Și se va trage linie, se va face bilanțul. Să fie peste o mie de ani. Mi-am scris cărțile. Nu am nimic de reclamat. Deocamdată!

Cu scuze după acuze

Din când în gând, o dau în bară. Am scris o tabletă în care incriminam revista ”România Literară”. Nu-mi găseam numele trecut în ”Calendar”. Am înțeles că a fost vorba despre o strategie redacțională. Rubrica respectivă a fost un pic anticipată, astfel că, în nr. 49/2017, a apărut și numele meu între morții vii și viii morți ai limbii române. Cer scuze redacției și cititorilor. Încă exist, cu bunele și relele mele. Îi mulțumesc din suflet și doamnei Marcela Chiriță, o Regină a cărților de bibliotecă, dânsa fiind cea care a descoperit discrepanța dintre mine și ”România Literară”. Când greșesc, nu mă simt prea confortabil. Nu am încotro și trebuie să recunosc. Asta e situația. Dacă nu aș fi subiectiv, nu aș exista. Îmi respect cuvintele, însă nu le prostituez. Când greșesc, îmi asum greșeala. Nu sunt căpcăun. Chiar și când dau câte o replică ceva mai acidă, unuia precum Alex Ștefănescu, a doua zi îmi pare rău. Un rău sincer. E rău să sincerezi sinceritatea, e rău să faci din rău o sinceritate. Îmi iubesc cuvintele, literele, deși ele nu sunt proprietatea mea particulară. Drept pentru care, am dat drumul acestor vorbe scrise. Altfel nu m-aș mai putea suporta pe mine însumi. 

 

Autor Marin IFRIM 04 Ianuarie 2018, 20:22 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii