Descalecator de Teleorman, incalecator de tara!

De Virgil Andronescu 17 Februarie 2017, 09:03 Editorial

Am mai spus si am sa repet, atata timp cat va fi nevoie: sa mergi cu trenul in Romania e traumatizant, sa traiesti in Romania de astazi e letal de dezumanizant! Ma indrept spre Rosiori de Vede, cu destinatia Gara de Nord din Rosiori. Drumul curge greoi, istoria locurilor imi bantuie amintirile, neuronii par sa se descurce cu greu prin cotloanele prezentului gri.

Desi nu a mai ramas nimic din padurea Deliormanului impresia este ca traim inca in strafundurile ei. Sunt intr-un microbuz de cursa ocazionala care face mai intai turul catorva comune, care merge prin cateva sate, si apoi se intoarce la punctul de plecare pentru a-si continua traseul pana la Gara de Nord. Intortocheat traseu! Privirea mi-e rastignita pe intinsul de alb al campiei teleormanului. Drumul pana in marele Bragan e lung. Microbuzul urca dealuri si coboara vai, vorba cantecului Pe deal la teleormanel... Numai ca privelistea argintie, orbitor de stralucitoare, si gandul la situatiile pragmatice ale vietii- din lumea romaneasca in care traim, nu duc decat spre o stare depresiva. Tristete... Vizavi de starea de fapt a zilelor din urma, ma framanta gandul ca- noi, ca natie, nu ne vom mai face bine niciodata. Nu mai avem oameni politici, nu mai avem oameni de stat, si cand am avut- la inceputul anilor '90, un Corneliu Coposu si un Ion Ratiu, i-am demonizat aratand gloatei cum tipareau dolari, cum ascundeau droguri prin buzunarele golanilor din Piata Universitatii si cum nu mancasera si ei salam cu soia.

Ca si la revenirea regelui Mihai I in tara, i-am injurat, i-am balacarit, i-am aruncat in derizoriu, pentru ca mai apoi- intr-un final pacatos pentru noi si pagubos pentru viitorul patriei, sa-i alungam... Pe unii dincolo de viata iar pe altii dincolo de granitele de unde venisera pentru a ne vinde tara! De cel putin trei decenii, pe deal la teleormanel, bantuie saracia materiala si saracia duhului, frica conduce mintile teleormanenilor, inapoierea conduce toate palierele vietii. Satele au fost parasite, oraselele depopulate, calea strainatatii a ramas singura portita de scapare din infernul democratiei originale. Cei care-au mai ramas, putini si traitori o viata intreaga in comunism, mai orbecaiesc si acum prin meandrele concretului unui paradis promis de tatuc. Si totusi, populatia- extrem de imbatranita acum, ramasa sa lupte cu singuratatea, cu neputinta, cu bolile si cu saracia, inca mai crede intr-un mesia ce va sa vina. Intr-un mesia ce pare ca, pentru ei, a venit si e tocmai de-al locului: descalecator din vechea si noua raia a lui Ali Oda Cara devenit Ali Baba. Microbuzul umbla intortocheat pe drumurile gaurite, printre zapezile cat toata zarea, si din loc in loc opreste sa urce cate un batran localnic.

Se isca discutii, pe tonuri din ce in ce mai inalte, despre cum mesia al lor a inceput sa reverse asupra-le laptele si mierea din cornul abundentei. Sunt mandrii de ei si de el, sunt bucurosi ca mai au ceva in plus la penzie, si crezul lor ca toate sperantele si asteptarile li se vor implini in ceasul din urma. E iarna, dintii soarelui musca salbatic, dar va veni ea...primavara! Va fi cald si bine, parintii si bunicii nostrii se vor injuga din nou la muncile campului si vor da uitarii campurile argintii si dintii soarelui de februarie revolutionar! Oare cati isi mai amintesc de Coposu, Ratiu, chiar si de Majestatea Sa Mihai I ?

De Iohannis vor uita indata, iar contrarevolutia va ramane doar o ultima fapta de vitejie contra propriilor copii si nepoti. Si sa te fereasca Sfantul sa pronunti numele amintite mai sus prin preajma lor! Teleormanenii mei, parafrazandu-l pe presedintele sas, vor da uitarii si ironiile de acum...cum ca de-ar merge in Piata Victoria s-ar alege si ei cu ceva gologani euroi. Sustinerea omului lor din capu’ tarii ramane lupta pe viata si pe moarte! Din loc in loc, pe intreg traseul Turnu Magurele-Rosiori de Vede, ruine-ruine-ruine si teama pierderii unei alte revolutii. Debusolarea care adanceste depresia pare de netrecut, iar durerea sufletului e din ce in ce mai profunda. Greutatile vietii cotidiene, dezamagirile din jur, inlantuie orice speranta si orice crez in mai bine!

Important este ca ne trezim in fiecare dimineata, dar si mai important este sa stim ce avem de facut cu fiecare zi daruita de Dumnezeu. Si, totusi, undeva, nu departe, intre albastrul eterului si argintiul troienelor, carduri de ciori se coboara si se ridica, intr-o cumplita batalie pentru suprematia asupra hoitului gasit. Important este sa nu dormim viata: democratia adevarata si libertatea reala se castiga in fiecare zi! Asa ne-au invatat inaintasii...fata de care avem datoria sacra de a-i pomeni intotdeauna cu respect!

 

Autor Virgil Andronescu 17 Februarie 2017, 09:03 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii