Cum s-a unit la Brăila ilegalul cu prostia

De Mihai Vintilă 02 Aprilie 2018, 09:24 Editorial

Consilierii județeni și municipali brăileni au participat vineri la o ședință istorică unde ilegalul s-a unit cu prostia. În acea ședință mințile înguste au semnat o declarație de unire cu Basarabia. Mândri apoi de mărgica scoasă au stat fuduli la fotografiat să dea bine în presă să vadă lumea că fac și ei ceva.

Ei bine, o prostie mai mare nu puteau face politicienii brăileni.
Să explic pentru cei care nu înțeleg cum funcționează lumea de azi și care cred în toate bazaconiile.

Onorații din consiliul local și municipal NU au în atribuții o astfel de posibilitate. Legislația care guvernează existența celor două organisme limitează astfel de tâmpenii și tocmai de aceea i s-a pus un nume ciudat prostiei - declarație. Al doilea punct îl constituie încălcarea protocoalelor internaționale pe care România le-a semnat și a constituției. Ca țară nu putem avea un haos în relațiile externe și de aceea atribuțiile consiliilor județene și municipale sunt limitate doar la chestiuni strict administrative. Iată că unii inculți, mână în mână cu ilegalul fac noi trăsnăi.

Al treilea motiv îl constituie precedentul. Ce? Precedentul este extrem de periculos. De exemplu pe baza aceleiași logici să zicem că 300 de consilii locale și două consilii județele Covasna și Harghita hotărăsc și ei unirea cu Ungaria Mare. În baza prostiei executate vineri există un precedent și ei nu mai pot fi trași la răspundere dacă nici cei de azi nu sunt trași!

E frumos să te hlizești la fotografi când tu ești groapa Marianelor în domeniul administrativ.

Evenimentul istoric al Marii Uniri se putea marca altfel. Există un milion de alte metode, toate legale și care să nu aducă atingere ordinii constituționale.

 

 

Autor Mihai Vintilă 02 Aprilie 2018, 09:24 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii