Cu mască sau fără mască?

De Gabriela Popa 09 Aprilie 2020, 20:22 Editorial

La doar trei luni de la apariția noului coronavirus, cu un număr de peste 1.200.000 de infectați, 64.000 persoane decedate, oamenii de știință, guvernele și cetățenii simpli înca se contrazic pe tema: ne protejează sau nu masca de Covid-19?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a insistat până mai zilele trecute: “Nu mai purtați măști, dacă nu sunteți bolnavi!”, explicând că măștile sunt destinate celor infectați și persoanelor care vin în contact cu bolnavii, în special cadrelor medicale. Îndemnul venea și pe fondul unei lipse de echipamente de protecție destinate medicilor și asistentelor din prima linie de luptă cu Covid-19. OMS s-a răzgândit însă și a propus, nu mai departe de ieri, 4 aprilie, purtarea măștilor de întreaga populație, la ieșirea din case, pentru a limita răspândirea noului virus, care este extrem de contagios

Și oamenii de știință sunt împărțiți în două: cei care insistă pe purtarea măștilor și cei care susțin că nu există studii care să ateste eficiența lor, în cazul persoanelor sănătoase. Adică acestea din urmă n-ar fi protejate, în cazul contactului cu un bolnav, chiar dacă ar purta-o. Unele state recomandă purtarea obligatorie a măștilor – România este printre ele, SUA dar şi Cehia, Slovenia, Austria, chiar și vecinii bulgari. În România chiar în câteva municipii s-au dat hotărâri ale comitetelor locale prin care cetățenii sunt obligați să poarte măști. În caz contrar... amendă!

În aceste condiții, ce să mai înțeleagă omul de rând? Ne protejează sau nu masca de noul coronavirus?

Specialiştii spun că da...trebuie să purtăm măști pentru că ăsta este singurul scut eficient în fața noului coronavirus. Chiar de la începutul pandemiei, din ianuarie, spre exemplu, guvernul de la Hong Kong le-a recomandat oamenilor să poarte măști în public, indiferent dacă aveau simptome sau nu. La începutul lunii martie, Hong Kong avea doar 100 de cazuri de Covid-19, în ciuda faptului că a fost unul dintre primele locuri în care s-au raportat infecții în afara Chinei continentale. Masca nu numai că protejează de coronavirus, ne protejează de orice virus. Un studiu despre epidemia de SARS din 2003 arată că în zonele unde populația a purtat mască în public, riscul infectării a fost redus cu 70%. Cercetarea a fost publicată recent în revista medicală Lancet, conform jurnaliștilor de la Libertatea.

Masca protejează persoanele sănătoase de particulele virale expectorate de bolnavi, le împiedică să-și atingă fața cu mâinile după ce, poate, au atins suprafețe infectate, însă cel mai important rol al măștii este blocarea răspândirii virusului de către persoanele infectate și asimptomatice, spun specialiștii.

În acest context, gata...haideți să purtăm măști. Deși la începutul pandemiei lumea a fost luată prin surprindere şi nu se ştia exact ce şi cum trebuie făcut, acum am observat că multe firme și-au reprofilat domeniul de activitate și au trecut la producția de măști în serie. Eu nu am cum cum să fac asta. Au aparut și diverse tutoriale pe net despre cum sa ți le confecționezi acasă singur. Acum...măștile au apărut peste tot. La orice magazin le găsești. Prețul între 7 și 10 lei... măști din material textil reutilizabil.

Am găsit și eu într-un magazin şi mi-au atras atentia culorile... vii... Mi-am luat şi eu una mov (deși aveam deja măști simple de unică folosință). Am mai făcut și alte cumpărături de la magazin dar la casă... surpriza ... masca a trebuit să o plătesc separat pentru că nu putea fi trecută pe bon. Am întrebat de ce și mi s-a spus că "o doamnă le-a făcut şi le-a adus să le vindem". Am luat totuși masca gândindu-mă că cineva a muncit să o facă și pentru binele meu, până la urmă. Să o port. Ei bine, când mă voi îmbrăca în mov o port ca să fiu asortată.

Acum ne-am liniștit...găsim peste tot măști. S-au refăcut stocurile. Și în magazinele on line găsești... masca simplă 10 lei bucata... Una cu filtru ajunge și la 100 lei...seturi am văzut cu 500 bucăți. ..aproape 5000 lei. Sunt prețuri pentru toate buzunarele. Desigur există opțiunea să plătești și în rate dacă nu ai bani...ma refer la seturi.

Aş fi fost interesată de o mască cu cristale swarovski...Au apărut pe la vedete...Nu am găsit pe nicăieri să cumpăr. Dragii mei, îmi spunea zilele trecute o prietenă că în supermarketurile din Viena și chiar şi în marile orașe din Germania, la intrare există niște cutii speciale de unde îți poți lua GRATIS mască și mănuși. Or mai fi și prin alte țări.

Cu asta cred că am zis tot...
Vă îmbrățișez cu drag şi nu uitați...purtați mască...E cel mai la modă accesoriu.

 

 

 

Autor Gabriela Popa 09 Aprilie 2020, 20:22 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii