Adunarea Generală Extraordinară a confirmat sprijinul UZPR pentru preşedintele în funcţie, Doru Dinu Glăvan

De Redactia 09 Septembrie 2017, 12:03 Editorial

Vineri, 8 septembrie a.c., a avut loc Adunarea Generală Extraordinară, convocată statutar de preşedintele  Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, la data de 29 iulie a.c., adunare care a îndeplinit cvorumul şi la care au asistat, pe lângă cei mandataţi, peste 120 de membri, preocupaţi de problemele Uniunii.

În expunerea sa, Preşedintele a respins cu argumente convingătoare şi documente oficiale toate afirmaţiile denigratoare, defăimătoare aduse Uniunii de un grup care a încercat să destabilizeze Uniunea.

Adunarea Generală Extraordinară şi-a manifestat sprijinul şi susţinerea pe mai departe a preşedintelui în funcţie, Doru Dinu Glăvan. A hotărât excluderea celor care s-au făcut vinovaţi de uzurparea de calităţi oficiale, de confiscare prin rapt a paginii web, de confiscare prin rapt a sediului şi însemnelor Uniunii, de lansare în media a unor atacuri incalificabile împotriva preşedintelui Uniunii.

În final, Adunarea Generală Extraordinară  a ales noile organe ale Uniunii – Consiliul Director, Comisia de cenzori, Comisia de atestare profesională şi Comisia de Onoare şi Arbitraj.

Între cei prezenţi la Adunarea generală s-au aflat remarcabile personalităţi ale vieţii jurnalistice şi culturale naţionale, precum Neagu Udroiu, Nicolae Dan Fruntelată, Octavian Ştireanu, Octavian Andronic, Paul Dobrescu, Ioan Erhan, Mircea Dogaru, Valeriu Pricină, Gheorghe Văduva şi mulţi alţii.

 

Autor Redactia 09 Septembrie 2017, 12:03 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii