Rătăcit în realitate

De Marin IFRIM 19 August 2018, 11:22 Editorial


În aceasă țară nu se mai poate gândi decât ”la comun”, la grămadă ca la rugbi. E ca și cum toată populația ar trebui să-și facă nevoile, inclusiv ideologice, într-o singură privată. Musai trebuie să fii cu cineva, cu un partid, un politician etc. Sau trebuie să ai simpatii occidentale. Dar și sovietice, că se poate. Trebuie să te încadrezi undeva ca să știe cine trebuie în ce treburi te afli. E ca și cum musca verde, cea de baligă, s-ar așeza la intrarea într-un stup de albine. Ca să fii român, inclusiv din diaspora, nu trebuie să pui mâna la păsăricile…căpșunelor. Ca să fii securist nou-nouț, nu îți trebuie aprobarea Elenei Ceaușescu. Ca să fii prost, e nevoie de profesori. Țara e plină de impresari ideologici. Nu sunt ai noștri, cum nu sunt ale noastre nici cozile lor de topor. Noi trăim românește greu și definitiv. De ce mi s-a repartizau un CNP dacă acesta e numai al lor, al sistemelor? Vine o vreme când nu mai simți nevoia de identitate, când preferi să te duci în susul ploii, când nu vrei să mai simți această realitate artificială. Nu înțeleg de ce eu nu am voie să fiu eu. De ce să nu contest inclusiv existența mea. Cine sunt haimanalele astea care fac reguli de parcă ar face…”Facerea Lumii”. Mai devreme sau mai târziu, ajungem la ultima frontieră: Credința. E un fel de a ne iluziona fără durere, cu speranță, cu dor de ceva care e tare scump: viața de după…Apoi. Nu trăiesc pentru viața de Apoi. Mă uit la crucea marelui meu prieten, stăpân peste hectare de cuvinte, Gheorghe Ene, și nu văd decât niște litere și multă iarbă în jur, de parcă Ene a însemnat doar câteva proteine, un fir de sânge de la cap la talpă și invers. Sunt derutat. Rătăcit în realitate. Ascult fel de profeți Eco și de muieri specialiste în ”știința” horoscopică. E ca-n Apocalipsa lor tipărită. Fel de fel de animați ai ”naturii” ne explică de ce avionul nu e țânțar. Când intru într-o biserică știu de ce intru. Din respect! Pentru reverențe, nu pentru plecăciuni. Sunt în religia mea. Nu și în politica religiei și religia politicii. Domnul să mă grațieze. Poate, pentru că nu pot omorî nici măcar o molie. Avem savanți în urzici și leurdă. După secole de viață naturală, au venit niște inși cu cravată și costum, care dau din mâini și din buze și din gât mai rău decât politicienii. Rahatul e rahat peste tot. Lumea e plină de ”ierbivori” canibali.

Pamflet!

 

 

Autor Marin IFRIM 19 August 2018, 11:22 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

  1. MonicaN 28 Iulie 2020, 18:31

    "Va exista o dorinta de schimbare de-a lungul intregului an 2020. Motivul acestui lucru il reprezinta pozitia lui Uranus in Taur, care va dura pana in Octombrie. Din acest motiv, credintele, valorile si traditiile noastre familiale vor parea invechite si vom incerca sa le inlocuim altele noi, mai bune. Totusi, in acelasi timp, pot aparea schimbari neasteptate pe viitor in privinta relatiilor interpersonale. 

Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii