Linia Kerry-Lavrov

De Ivan Cristian Gabriel 01 Septembrie 2014, 00:53 Editorial
Totuşi, cine se luptă în Siria?  Devine evidentă pentru prima oară, într-un moment de maximă tensiune internaţională, nevoia marilor jucători ai pieţei internaţionale de putere de a reveni la dialogul bilateral, eliminând astfel într-o manieră ce lasă puţin loc la comentarii pe toţi mai micii actori care, după căderea Cortinei de Fier, încercaseră să obţină, într-un fel sau altul, statutul de participant cu drepturi egale la masa unde se iau marile decizii.

Consiliul de Securitate al ONU, instanţa despre care, măcar teoretic, optimiştii planetei sperau că va avea vreodată forţa să se impună ca un organism cu putere reală de decizie şi acţiune, s-a dovedit iremediabil împiedicat în propriile sale regului de procedură, acum aşteptând cuminte să vadă ce vor vrea să propună adevăraţii jucători de forţă şi cu drept decizional, SUA şi Rusia.

Desigur, măcar pentru a păstra aparenţele, a fost invitat şi Lakhdar Brahimi, trimisul special al Ligii Arabe şi al ONU, dar nimeni nu-şi mai face iluzii asupra ponderii reale pe care acesta o mai reprezintă, având în vedere eşecul tuturor încercărilor sale de mediere în conflictul sirian…

Rusia se repoziţionează într-o manieră spectaculoasă. Nu numai prin faptul că, în mod real, a reuşit să aducă pe masa discuţiilor “o ofertă care nu poate fi refuzată” bligându-i astfel moralmente pe americani să părăsească foarte favorabila poziţie ofensivă iniţială, poziţie de forţă absolută, şi să accepte pe cea de participant la negocieri. În fundal, ruşii capătă şi avantajul de a putea reprezenta o axă de forţă deosebit de importantă: Moscova-Teheran-Damasc (cu o eventuală posibilă extensie spre Beirut pe linia Hezbollah), cu garanţia că, iată  demonstraţia de acum, în caz de probleme grave au destulă influenţă directă în zonă pentru a schimba cursul evenimentelor prin decizii politice şi nu prin presiune militară.

Un atac la interesele americane de supremaţie globală? Răspunsul este complicat şi surprinzător, căci americanii înşişi au realizat cât de mult costă nu supremaţia, ci măcar încercarea de a o realiza şi că poziţia de „unic jandarm planetar” care-i revenise după prăbuşirea blocului comunist i-a obligat la costuri uriaşe, materiale şi umane, cu rezultate strategice deloc spectaculoase.

SUA au nevoie din nou de un partener cu care să împartă nu supremaţia, ci responsabilităţile supremaţiei. Nu este vorba, cel puţin ca prim argument, de contabilizarea forţei militare căci prima condiţie este ca partenerii globali pe harta noii geopolitici mondiale trebuie să probeze că pot garanta o influenţă puternică, decisivă şi imediată, asupra zonelor lor de influenţă, întrerupând cvasi-instantaneu ciclul care poate trece conflictele locale în stadiul de conflicte regionale.

Problema marilor actori care au desenat regulile lumii bi-polare a perioadei Războiului Rece este că, dintr-odată, după 1990, au apărut mulţi actori cu veleităţi globale. Prea mulţi pentru a fi reuniţi la o masă comună de negocieri, prea diferiţi în interese pentru a putea forma tabere solide şi cu comportament previzibil. Sau entităţi puternice pe plan economic cum este UE, dar fără o voce unică şi credibilă în domeniul politicii externe şi securităţii.

Prea mulţi şi prea diferiţi pentru a putea lua o decizie vitală în răstimp scurt, în momente de criză majoră. De aici nevoia firească de a restrânge participarea la joc, dorinţă poate nedemocratică în termenii cărţilor despre politică, dar absolut necesară în condiţiile unei realităţi încinse la maximum şi sub presiunea iminentă a declanşării unei acţiuni militare care ar putea debalansa o întreagă regiune, cu consecinţe grave pe arii mult mai extinse.

Iată de ce este probabil ca discuţia de azi să nu fie decât un preludiu pentru un acord cu mult mai larg şi comprehensiv. Se poate ca, de această dată, exasperaţi, marii actori să decidă că a venit timpul unei reaşezări de profunzime a condiţiilor de securitate în Orientul Mijlociu printr-o asumare clară de responsabilităţi precise.

Cineva va trebui, totuşi, să găsească o cale negociată de ieşire din acest conflict care pare acum fără sfârşit datorită intrării în joc, la un asemenea nivel, a unităţilor de luptă ale Jihadului islamic, ameninţare din ce în ce mai importantă la nivel regional, alimentând şi exacerbînd conflictul interconfesional care antrenează nu numai grupuri distincte la nivelul societăţii, ci începe să opună între ele grupuri de ţări.

Teama Rusiei este de a vedea un fel de axă sunită integristă care ar urca înspre regiunile populate cu musulmani, nu numai în Cecenia, dar şi în Daghestan, spre exemplu… Rusia vede că spargerea Siriei, în perspectiva unui război civil cu mult mai larg, va agrava în mod considerabil situaţia din întreaga zonă, nu numai în relaţia dintre Iran şi vecinii săi, dar aducând şi argumente neplăcute pentru Rusia în ce priveşte situaţia din Turcia.

Iar cînd toate acestea intră în conflict grav cu elementele strategice ale geopoliticii hidrocarburilor, când se ameninţă direct securitatea energetică a planetei şi apare spectrul tăierii sau blocării căilor vitale de transport maritim şi terestru, atunci logica încercării de reechilibrare a jocurilor devine inevitabilă.

Marii actori au decis că nu mai au timp, că în general nu mai e timp pentru discuţii sterile şi că sunt obligaţi să reia sistemul bi-polar de decizie. Cu siguranţă că, ulterior, este posibil ca la decizie să fie asociate şi alte capitale (Paris, Londra, probabil Beijing) dar, deocamdată, acesta este nivelul unde se ia ultima decizie.

Să vedem însă dacă nivelul de presiune a atins nivelul corespunzător pentru ca linia Kerry-Lavrov să fie obligată să producă un prim rezultat imediat căci atunci, într-adevăr, va începe să fie desenată noua hartă a geopoliticii mondiale.

 

Autor Ivan Cristian Gabriel 01 Septembrie 2014, 00:53 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate