Viitorul ANV si al Garzii Financiare e sumbru

De AGERPRES 20 Decembrie 2010, 21:02 Economie
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi reorganizată şi va prelua, prin absorbţie, activitarea Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Gărzii Financiare, care vor fi desfiinţate şi reorganizate ca structuri/departamente, fără personalitate juridică în cadrul ANAF. Acestea vor fi coordonate de câte un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, posturi care se înfiinţează în structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul MFP.

ANAF va prelua activitatea aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, precum şi a birourilor vamale de frontieră şi de interior şi activitatea Comisariatului General al Gărzii Financiare.

De asemenea, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, instituţii cu personalitate juridică organizate în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Ministerului Finanţelor Publice vor fi reorganizate ca unităţi subordonate denumite direcţii de administrare fiscală judeţene şi a municipiului Bucureşti, ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preiau activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu excepţia birourilor vamale de frontieră şi de interior şi activitatea secţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare.

Personalul din cadrul aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi al birourilor vamale de frontieră şi de interior, precum şi din cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare, se încadrează în limita numărului de posturi aprobate pentru aparatul
propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Personalul din cadrul direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, al secţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare, se încadrează în limita numărului de posturi aprobate pentru unităţile subordonate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Personalul încadrat va beneficia de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor sale subordonate, după caz. Încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale personalului se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor sale subordonate şi alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului, ce va fi emisă în termen de maxim 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă.

Patrimoniul, arhiva, execuţia bugetară până la data desfiinţării şi orice alte bunuri ale Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare sunt preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, după caz.

Toate procedurile aflate în derulare la data desfiinţării Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare, vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, după caz, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile acestora, actele
îndeplinite anterior rămânând valabile.

Pentru litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale instituţiilor desfiinţate, după caz, şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data desfiinţării lor.

În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a OUG vor fi înfiinţate 8 direcţii de administrare fiscală regionale, corespunzătoare regiunilor de dezvoltare prevăzute în Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare, ca structuri teritoriale ale ANAF.

 

Autor AGERPRES 20 Decembrie 2010, 21:02 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate