”Scrumbia de Dunăre afumată” - al cincilea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

De Redactia 03 Decembrie 2018, 19:21 Economie

scrumbie de Dunare afumataÎn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat azi, 3 decembrie 2018, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul ”Scrumbie de Dunăre afumată” (IGP).

România avea până la această dată patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni –Indicație Geografică Protejată (2011), Salam de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), Novac afumat din Ţara Bârsei -Indicație Geografică Protejată (2017) și Telemea de Ibănești Denumire de Origine Protejată (2016), la care se adaugă, începând de astăzi, încă un produs protejat la nivel european, respectiv Scrumbia de Dunăre afumată – Indicație Geografică Protejată.

La Comisia Europeană se mai află depuse documentațiile pentru încă patru produse în scopul dobândirii protecției europene pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată: Cârnați de Pleșcoi,  Caşcaval de Săveni, Telemea de Sibiu și Salată cu icre de știucă de Tulcea.

Scrumbia de Dunăre este un pește sălbatic care migrează din Marea Neagră în Dunăre, pentru reproducere și nu se hrănește pe tot traseul dus-întors. Specia nu poate fi crescută în acvacultură și este capturată numai în cursul migrației pe Dunăre. Scrumbia utilizată ca materie primă pentru Scrumbia de Dunăre afumată este pescuită în mod tradițional numai pe Dunăre, începând de la vărsarea acesteia în Marea Neagră până la Cotul Pisicii. Caracteristicile produsului Scrumbie de Dunăre afumată sunt legate de aria geografică în care se produce, prin metodă specifică zonei şi prin reputație.

Scrumbia de Dunăre afumată este prelucrată sub formă întreagă, în greutate de minim 250 de grame și maxim 400 de grame, cu dimensiuni între minim 25 cm și maxim 30 cm, sărată și afumată la rece după o metodă din vechime specifică ariei geografice definite. Peștii afumați sunt de culoare aurie, metalizată, datorată procesului de afumare, uniformă pe toată suprafața, cu textură suculentă, gust de pește afumat, ușor sărat, consistență onctuoasă.

Toate etapele procesului de producție pentru obținerea produsului Scrumbie de Dunăre afumată se desfășoară în aria geografică delimitată.

Proprietățile calitative menționate, în combinație cu vechimea reputației Scrumbiei de Dunăre afumate în gastronomia din aria geografică delimitată, fac ca această specialitate gastronomică să fie apreciată de consumatori, cu un renume strâns asociat cu regiunea. Peste 100 de ani de producție și comercializare în aria geografică au contribuit la reputația produsului.

 

Autor Redactia 03 Decembrie 2018, 19:21 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii