Rectificare bugetara

De Mihai Vintilă 18 August 2010, 00:00 Economie
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, fiind alocate fonduri suplimentare pentru finalizarea în acest an a unor proiecte prioritare, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului. „Prin rectificarea bugetară am realizat o prioritizare a investiţiilor publice din România. Fiecare minister a fost mandatat să stabilească ce obiective de investiţii finalizează în 2010 şi să aloce, cu prioritate, bani pentru finalizarea acestora şi, în subsidiar, pentru lucrările de investiţii care urmează să fie finalizate anii următori, în special în 2011”, a declarat şeful Executivului.



La rândul său, ministrul Finanţelor Publice Sebastian Vlădescu a precizat că reducerea cu 0,2% a cheltuielilor pentru investiţii se face ca urmare a eliminării, pe fiecare ordonator de credit şi la nivel de administraţii publice locale, a unor cheltuieli de investiţii care nu erau absolut necesare. „Discutăm, în special, de achiziţii de diverse obiecte”, a exemplificat ministrul Vlădescu.

De asemenea, ministrul Finanţelor a asigurat că bugetul nici unui minister nu a fost redus în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectelor europene. În acest context, premierul a arătat că prin rectificarea bugetară au fost asigurate sume suplimentare domeniilor mediu şi agricultură, necesare cofinanţării unor proiecte europene.

Primul-ministru Emil Boc a punctat câteva dintre proiectele care urmează să fie finalizate în cursul acestui an. În domeniul infrastructurii, premierul a menţionat porţiunea de la Chitila la Voluntari din cadrul Centurii Bucureşti, astfel încât, anul viitor, după ce se vor finaliza tronsonul Cernavodă-Constanţa şi Centura ocolitoare a municipiului Constanţa, să se poată circula în regim de autostradă de la Piteşti până la Constanţa. De asemenea, între obiectivele Guvernului primul-ministru a mai menţionat finalizarea, în 2010, a centurilor ocolitoare ale oraşelor Lugoj, Cluj-Napoca, Sibiu şi Caransebeş, a unei porţiuni de 12 kilometri din Autostrada Transilvania, a 8,4 kilometri din centura ocolitoare a municipiului Iaşi şi a 70 de kilometri din drumul Focşani-Ojdula.

De Programul de reabilitare termică a blocurilor vor putea beneficia, în 2010, proprietarii a 29.690 de apartamente din toată ţara, potrivit solicitărilor făcute de primării, iar prin Programul de alimentare cu apă vor fi finalizate astfel de sisteme în 17 localităţi, a mai spus primul-ministru.

De asemenea, Fondul de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri a fost capitalizat cu 46 de milioane de euro în vederea susţinerii întreprinderilor mici şi mijlocii şi a firmelor care accesează fonduri europene.

Potrivit primului-ministru, un alt obiectiv al Guvernului constă în achitarea datoriilor statului. În acest sens, Executivul a alocat 1,9 miliarde de lei pentru achitarea datoriilor din domeniul sănătăţii şi 500 de milioane de lei pentru alte arierate din diverse domenii.

În domeniul social, Guvernul a suplimentat bugetul de pensii cu 3,8 miliarde de lei, astfel încât plata acestor drepturi să fie asigurată până la sfârşitul anului, precum şi bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu 0,9 miliarde de lei pentru plata unor obligaţii din domeniul sanitar. „Prin această rectificare bugetară am urmărit să acoperim deficitele fondurilor sociale şi mă refer la fondul de pensii şi fondul de şomaj, cât şi să acoperim o parte cât mai mare a datoriilor sectorului sanitar, în aşa fel încât aceste domenii să fie funcţionale până la sfârşitul anului”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Primul-ministru Emil Boc a arătat că rectificarea bugetului s-a făcut cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB convenită cu FMI şi Comisia Europeană. La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu a adăugat că indicatorii macroeconomici luaţi în considerare pentru rectificarea bugetului sunt: Produsul Intern Brut: 511 miliarde lei, creşterea economică: - 1,9%, cursul mediu: 4,24 lei/euro şi media anuală a indicelui preţului de consum: 5,9.

Ministrul Finanţelor Publice a punctat, totodată, ministerele care, prin rectificarea bugetului, au primit fonduri suplimentare, respectiv:

Ø Ministerul Muncii - 3,8 miliarde de lei pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi 0,6 miliarde de lei pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap

Ø Ministerul Sănătăţii - 2,9 miliarde de lei

Ø Ministerul Mediului - 241 milioane de lei pentru cofinanţarea proiectelor europene

Ø Ministerul Culturii - aproximativ 57 de milioane de lei pentru finalizarea proiectului privind restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice şi consolidarea unor clădiri culturale

Ø Ministerul Comunicaţiilor - aproximativ 50 de milioane de lei pentru plata unor servicii de închiriere de licenţe IT

Ø Ministerul Economiei - 207,1 milioane de lei

Ø Academia Română - 17 milioane de lei pentru cofinanţarea proiectelor europene

Ministrul Finanţelor a menţionat, totodată, ministerele cărora li s-au redus bugetele, respectiv ministerele Educaţiei, Administraţiei şi Internelor, Apărării, Justiţiei, Dezvoltării, Agriculturii şi Transporturilor. (AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 18 August 2010, 00:00 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate