Proiecte finantate prin PACT pentru comunitate

De Redactia 05 August 2013, 14:18 Economie
Programul de finantare „PACT pentru COMUNITATE” este dezvoltat de Fundația PACT cu sprijinul Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (CEE Trust – www.ceetrust.org). În cadrul celei de-a doua runde a programului de finantare PACT pentru COMUNITATE (aprilie 2013 – martie 2014) derulat de Fundatia PACT, 40.000 USD merg către 12 proiecte comunitare si initiative antreprenoriale cu impact social din comunităti mici din sudul României.

PACT pentru COMUNITATE este un instrument menit să stimuleze participarea cetătenilor care trăiesc în localități mici-medii (până în 30.000 de locuitori) din mediul rural si urban din sudul României, pentru ca acestia să se asocieze si să lucreze împreună în cadrul unor structuri organizate la nivel comunitar si judetean, în beneficiul comunitătilor de origine si al celor învecinate sau al (micro)regiunii.

Prin acest program ne dorim să contribuim la crearea de comunităti puternice si solidare, construind capacitatea membrilor acestora de a lua initiativa si a se asocia pentru a îmbunătăti conditiile de trai si calitatea vietii atât pentru ei, cât si pentru ceilalti membri ai comunitătii lor, valorificând responsabil resursele comunitătii, mentionează Ruxandra Sasu, Director Executiv Fundatia PACT.

Programul are trei componente de finantare. În cadrul componentei Proiecte de dezvoltare comunitară, am finantat patru proiecte. Fie că este vorba de o revistă a comunitătii din Afumati (Dolj), descoperirea si producerea unei mărci locale de către tinerii din Izvoarele (Prahova), Scoala de la muzeu din Ianca (Brăila) sau învătarea mestesugului olăritului de către tinerii din Călimănesti (Vâlcea), toate aceste proiecte valorifică potentialul local si vizează schimbări în comunitatea lor.

Componenta Initiative de economie socială are în vedere acele start-up-uri de afaceri care, pe lângă impactul social, aduc venituri suplimentare în comunitate. Asociatia Moara de Hârtie din Comana (Giurgiu) dezvoltă o afacere de reciclare creativă a hârtiei prin realizarea de brichete din hârtie şi resturi vegetale, ca alternativă la combustibili solizi - mai puţin prietenoşi cu mediul - care se folosesc în zonele rurale de la noi (lemn, cărbuni, rumeguş şi paie).

Afacerea socială propusă va crea cel putin două locuri de muncă în comunitate, din rândul tinerilor someri. Grupul de initiativă din satul Perisoru (Călărasi), vrea să implice tinerii şi bătrânii din sat în desfăşurarea unei afaceri sociale de crestere a viermilor de mătase si producere a gogosilor de mătase. Pe termen lung, grupul – care cu ocazia acestui proiect se va constitui ca asociatie – îsi propune să atrată tot mai multe persoane din comunitate în multiplicarea afacerii la nivel local şi să asigure, astfel, resurse financiare pentru comunitatea lor.

Totodată, initiatorii au în vedere, pe termen mediu-lung, posibilitatea producerii firelor de mătase chiar la ei în comunitate, putând astfel diversifica produsele puse în vânzare (până la ii de mătase).

Prin a treia componentă a programului PACT pentru COMUNITATE, Învătare, Participare, Încredere, sprijinim constituirea si dezvoltarea a două grupuri de initiativă din Valea Argovei (Călărasi) si, respectiv Corbeni (Arges).

Îi ajutăm pe membrii acestor grupuri să identifice si să analizeze nevoile si resursele din comunitate, să scrie o cerere de finantare pentru punerea în practică a solutiei pentru problema identificată de comunitate ca prioritară si să implementeze un proiect comunitar, cu o mică finantare din partea programului, de maxim 5.000 lei.

Toate proiectele de mai sus sunt finantate în urma apelului de aplicare la liber. În cadrul acestei runde PACT pentru COMUNITATE vom mai finanta, pe lângă acestea, alte 4 initiative rezultate în urma derulării unor proiecte curente ale Fundatiei PACT: Cetătenie activă în Băicoi (1 proiect pe componenta 1 cu o finantare de 6.500 RON), Identitate, Traditie, Bunăstare locală (3 start-up-uri de antreprenoriat cultural cu impact social (componenta 2), cu finantare 10.000 RON/start-up, plus 3.000 RON pentru consultantă necesară acestor proiecte).


 

Autor Redactia 05 August 2013, 14:18 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate