AAPR: Piețele din România rămân deschise

De Comunicat 22 Martie 2020, 20:18 Economie

Asociația Administratorilor de Piețe din România a luat decizia de a ține deschise piețele agroalimentare, după intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.2/ 21.03.2020. Hotărârea a fost luată pentru ca producătorii agricoli români să aibă unde să-și vândă fructele și legumele, iar populația de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete și sănătoase, produse în România. Reprezentanții AAPR consideră că este important ca piețele agroalimentare să nu se închidă pentru că, altfel, producătorii agricoli nu vor avea unde să-și vândă fructele și legumele și vor fi nevoiți să le arunce.

„Dispozițiile Ordonanței Militare nr. 2 trebuie înțelese și interpretate și în spiritul lor, rațiunea emiterii acestei ordonanțe fiind aceea de a preveni răspândirea COVID-19 prin limitarea circulației persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază. Piețe agroalimentare funcționează în mai multe zone ale marilor orașe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanțe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului”, a declarat Ioan Teodor Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România.

Pe lângă spațiile destinate producătorilor locali, vor rămâne deschise cele în care se desfășoară activități de vânzare a produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.

„ În continuare spațiile vor fi dezinfectate și vom lua toate măsurile de prevenție dispuse de autorități,  am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugați să evite formarea de grupuri de persoane”, a mai precizat Ioan Teodor Birț.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 32 de entități membre ( instituții și societăți comerciale) din întreaga țară. AAPR este cea care a introdus pentru prima dată plata cu cardul în piețele din România și este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros, asociație internațională non-profit dedicată promovării schimbului internațional de informații privind piețele en-gros și cu amănuntul, cu scopul de a îmbunătăți construcția lor, organizarea și managementul.

 

Autor Comunicat 22 Martie 2020, 20:18 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii