În luna iunie 2010, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna mai

De Mihai Vintilă 18 August 2010, 00:00 Economie
România a avut, în luna iunie 2010 comparativ cu luna mai 2010, cea mai mare creştere a volumului lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană (16,5 procente), fiind urmată de departe de Spania (7,2 procente) şi Polonia (4,5 procente), conform Oficiului european de Statistică (Eurostat).



La nivelul UE, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în opt state membre (inclusiv în România) şi a scăzut în şase state membre. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Ungaria (minus 2,3 procente), Olanda (minus 1,8 procente) şi Slovenia (minus 1,6 procente).

În zona euro volumului lucrărilor de construcţii a crescut cu 2,7 procente în luna iunie 2010 comparativ cu luna mai 2010, iar în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere de 3,5 procente. Creşterea din luna iunie vine după ce în luna mai 2010 comparativ cu luna aprilie 2010, volumului lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,7 în zona euro şi cu 0,1 procente în UE.

În schimb, în ritm anual, volumului lucrărilor de construcţii a scăzut cu 5,3 procente în România (după o scădere de 16,4 procente înregistrată în luna mai) dar a crescut cu 3,1 procente în zona euro şi cu 5,4 procente în UE. Potrivit datelor disponibile volumul lucrărilor de construcţii a crescut în cinci state membre şi a scăzut în nouă state membre (inclusiv în România). Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Spania (18,6 procente), Marea Britanie (13,6 procente) şi Polonia (10,2 procente).

În cazul României, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primul semestru al acestui an, ca serie brută, cu 15,7 la sută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 16 la sută. În luna iunie 2010, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna mai 2010, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 46,7 la sută, respectiv cu 16,6 la sută.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 18 August 2010, 00:00 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate