Deficitul bugetului general consolidat în 2010 a fost de 33,3 miliarde lei

De AmosNews 27 Ianuarie 2011, 21:26 Economie
Conform datelor operative, deficitul bugetului general consolidat în perioada 1 Ianuarie – 31 Decembrie, a fost de 33,3 miliarde lei, respectiv 6,5% din PIB, sub limita ţintei de deficit, în sumă de 34,6 miliarde lei, stabilită ca obiectiv al politicii bugetare pe anul 2010 şi prevăzută în Scrisoarea suplimentară la Aranjamentul Stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, a informat, joi, ministerul finanţelor publice.

Veniturile încasate la bugetul general consolidat, au fost în sumă de 168,6 miliarde lei, cu 7,2% mai mari, în termeni nominali, faţă de anul precedent. Creşterea încasărilor s-a înregistrat în principal la impozitele pe bunuri şi servicii, respectiv taxa pe valoare adăugată (+14,3%) şi accize (+11,5%), precum şi la venituri nefiscale (+18,5%).

Discrepanţele faţă de anul precedent, deşi au avut un trend descendent, au înregistrat valori  importante la impozitul pe venit (- 3,2%),  impozitul  pe   profit   (- 4,9%),  şi contribuţii de asigurari sociale (- 4,5%). Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au înregistrat o creştere cu 181% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 5,4 miliarde lei faţă de 1,9 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 201,9 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 4,2% faţă de anul precedent. Creşterea s-a înregistrat în principal la proiectele cu finanţare UE (+170%), dobânzi (+20%) ca urmare a finanţării deficitelor bugetare acumulate din anii precedenţi, asistenţă socială (+7,3%) ca urmare a creşterii cheltuielilor cu ajutorul de şomaj.

De asemenea cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 5,2% faţă de anul 2009, în principal ca urmare a majorării cheltuielilor bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sănătate pentru plata arieratelor.

Cheltuielile pentru investiţii care includ cheltuielile de capital, precum şi programe de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost pe anul 2010 în sumă de 33,7 miliarde lei, respectiv 6,6% din PIB.

Deficitul bugetar s-a diminuat faţă de anul 2009 de la 7,4% la 6,5% din PIB ca urmare a creşterii încasărilor, în condiţiile unor cheltuieli obligatorii suplimentare înregistrate la dobânzi, ajutoare pentru şomaj, plata arieratelor, finanţarea proiectelor din programele cu finanţare UE.

 

Autor AmosNews 27 Ianuarie 2011, 21:26 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate