Arctic şi Beko au lansat campania naţională de înlocuire a aparatelor frigorifice

De Mihai Vintilă 20 Aprilie 2010, 00:00 Economie
Arctic şi Beko au lansat campania de înlocuire a electrocasnicelor vechi cu produse ce prezintă eficienţă energetică superioară, clasa A+, campanie ce se derulează între 15 aprilie şi 31 mai 2010, a anunţat marţi 20 aprilie 2010 compania.

Arctic şi Beko lansează campania naţională de înlocuire a aparatelor frigorifice „Fii eco, alege Arctic sau Beko!” Compania Arctic, liderul pieţei de electrocasnice din România, lansează campania naţională „Fii eco, alege Arctic sau Beko!”, care aduce consumatorilor, în schimbul aparatelor vechi, produse performante, la standarde tehnologice superioare şi prietenoase cu mediul înconjurător prin consumul de energie redus.

Campania are ca scop încurajarea înlocuirii vechilor aparate frigorifice – cu o eficienţă energetică redusă – din dotarea gospodăriilor, şi totodată, colectarea şi reciclarea acestora, proiectul desfăşurându-se cu sprijinul RoRec, Asociaţia Română pentru Reciclare.

În perioada 15 aprilie – 31 mai 2010, toţi cei interesaţi să înlocuiască vechiul frigider se pot prezenta cu aparatul la centrele de colectare sau în magazinele de electrocasnice, primind în schimb o reducere de 150 RON la achiziţionarea oricărui frigider de clasă A+, marca Arctic sau Beko. La promoţie participă toate magazinele de electrocasnice din ţară care comercializează produsele Arctic şi Beko.

Achiziţionarea unui frigider din clasa A+ prin intermediul campaniei „Fii eco, alege Arctic sau Beko!” are pe lângă avantajul imediat al reducerii de preţ şi acela al unei economii substanţiale la factura de electricitate. Frigiderul este aparatul electrocasnic care consumă cea mai multă energie electrică într-un cămin. Înlocuind un frigider vechi de 7-10 ani cu unul nou din clasa A+ se poate economisi până la jumătate din consumul de energie, ceea ce pe termen lung înseamnă economii importante.

„Consumatorii percep electrocasnicele vechi care funcţionează în continuare ca având valoare, nefiind conştienţi de costurile de funcţionare ridicate, şi nici de impactul lor asupra mediului. Dacă avem în vedere că un frigider consumă aproximativ 20% din totalul de energie folosită într-o casă, atunci înlocuirea vechilor aparate frigorifice cu unele noi de clasă elergetică A+ înseamnă costuri considerabil reduse pentru energia electrică.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 20 Aprilie 2010, 00:00 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate