APIA: 2 mai 2017 termen depunere cereri plată ajutor financiar și motorină

De Redactia 28 Aprilie 2017, 12:43 Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Brăila informează potenţialii beneficiari că  cererile de plată privind ajutorul financiar prevăzut de HG nr 211/2017 şi ajutorul privind motorină utilizată în agricultură în trimestrul I 2017, pot fi depuse până la data de  2 mai 2017 inclusiv.

Ajutorul financiar prevăzut de HG nr 211/2017 se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II), şi intreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a. Deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data depunerii cererii;
b. Au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
c. Să deţină Registrul Individual al Exploataţiei (RIE) cu cod ANSVSA;
d. Produc şi livrează/vând direct lapte la data depunerii cererii.
Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.

Cererile pentru această schemă de ajutoare se depun însoţite de următoarele documente (care se prezintă şi în original):
a. Copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică;
b. Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
c. Copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte existente în exploataţie la data depunerii cererii;
d. Copie de pe prima şi ultima pagină din RIE, din care să rezulte numărul de vaci existente în exploataţie la data depunerii cererii;
e. Extras din RNE care atestă numărul de vaci de lapte identificate şi înregistrare la data depunerii cererii detaliat pe crotalii;
f. După caz copii de pe facturi sau de pe fila din carnetul de comercializare sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare pentru producătorii care efectuează vânzarea laptelui prin automate de lapte, prin care să se ateste livrarea/vânzarea direct a minim 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2016;
g. După caz:
copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;
copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzarea direct datată în anul 2017;
copie de pe cel puţin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puţin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscal aferente laptelui comercializat în anul 2017
 copie de pe cel puţin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017, prin PFA, II, IF, PJ;
h. Dovadă cont bancar activ bancă/trezorerie.

Cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie - 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017), se depun însoţite de următoarele documente:

Pentru sectorul vegetal:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin;
b) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
c) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
d) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
e) adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
f) adeverinţă în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Pentru sectorul zootehnic:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate aferentă  perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medical împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10;
d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
e) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
 
Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
e) situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicit ajutorul de stat;
f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

APIA Centrul Judetean Braila

 

Autor Redactia 28 Aprilie 2017, 12:43 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii