APIA a finalizat plățile rentei viagere aferentă anului 2019

De Redactia 22 Octombrie 2020, 17:11 Economie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat plata tuturor sumelor cuvenite pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2019.
Suma totală plătită este de 46.750.000 de lei, cu sursă de finanţare de la bugetul național, pentru un număr de 37.532 rentieri.

Reamintim că viza anuală a carnetelor de rentier pentru anul 2019 a fost obținută de către rentieri exclusiv prin mijloace electronice (telecomunicații), urmare a restricțiilor impuse/condițiilor specifice din acest an, cauzate de pandemia COVID 19.

Precizăm că în perioada următoare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2020, vor fi autorizați la plată și moștenitorii care au solicitat plata rentei viagere agricole cuvenită rentierului pentru anul 2019, până la data decesului acestuia, conform documentelor depuse până la data de 15 octombrie 2020, în condițiile legislatiei specifice.

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri, sunt returnate în contul agenției din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

 

Autor Redactia 22 Octombrie 2020, 17:11 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii