APIA: 607.191 cereri de plată depuse pana in prezent

De Redactia 16 Aprilie 2011, 08:02 Economie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1 martie – 14 aprilie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 607.191 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 3.447.672,92 hectare.
Dintre cei 607.191 de fermieri care au depus cereri de plată, 597.658 au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 3.412.419,89 hectare. 
La nivelul centrelor judeţene/locale au fost depuse, în mod clasic, un număr de 9.533 cereri, pentru o suprafaţă de 35.252,03 hectare.

Reamintim că APIA a lansat, la data de 1 martie 2011, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 16 mai 2011, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 17 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2011, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

 

Autor Redactia 16 Aprilie 2011, 08:02 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate