Regulamentul European „Roam like at home” continuă să se aplice în Marea Britanie cel puțin până pe 12 aprilie 2019

De Comunicat 29 Martie 2019, 14:00 Economie

Românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin până pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată. ANCOM va informa publicul în acest sens.

Unde și cum se aplică „Roam like at home”

De la data de 15 iunie 2017, furnizorii au obligația să aplice, în mod automat, Regulamentul european „Roam like at home” tuturor planurilor tarifare cu roaming în UE/SEE. Astfel, clienții operatorilor mobili din România pot utiliza resursele naționale de voce, SMS și date în statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, „Roam like at home” se aplică și pe anumite teritorii europene „îndepărtate”, respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, în insulele Åland, precum și, cel puțin până pe 12 aprilie 2019, în Gibraltar.

„Roam like at home” în Marea Britanie în perioada următoare

Regulamentul european „Roam like at home” se aplică în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin până pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată, existând mai multe scenarii posibile. În ipoteza în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeană fără niciun acord, Regulamentul european „Roam like at home” va înceta să se aplice în Marea Britanie și în Gibraltar. Utilizatorilor din România care, după această dată, intenționează să călătorească în Marea Britanie sau în Gibraltar li se recomandă să se informeze în prealabil de la propriii furnizori sau de pe pagina de internet a ANCOM cu privire la aplicabilitatea „Roam like at home” în cazul acestor destinații.

 

 

 

Autor Comunicat 29 Martie 2019, 14:00 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii