Udrea este peste tot

De Victor Nafiru 11 Iulie 2011, 21:23 Din vest
Cel mai mediatizat ministru al Cabinetului Boc ţine din nou capul de afiş al presei din România. În decurs de doar câteva ore, Elena Udrea a trecut prin două ipostaze cel puţin stânjenitoare. Una, în care a fost huiduită copios la meciul de box al lui Bute, şi, a doua, când ziariştii au surprins chiloţeii doamnei ministru, stând la prezidiu.

Sunt convins că Nuţi din Pleşcoi a trecut cu bine peste amândouă momentele de sfârşit de săptămână. Nu e prima dată când ziariştii au vânat-o pe doamna ministru. Natura a fost darnică cu dânsa, a dotat-o cu tot ce trebuie, încât să atragă privirile bărbaţilor. Decolteul generos a făcut istorie, la fel şi costumul de baie, dar niciodată chiloţeii dumneaei nu au ajuns pe prima pagină a ziarelor. Să fi fost vorba de un regretabil incident datorat căldurii de afară sau de un procedeu de marketing, bine gândit dinainte de echipa sa? Este greu de spus, fiecare dintre noi fiind liber să-şi imagineze orice.

Cert este faptul că doamna Udrea trece prin momente contradictorii. Lumea nu uită şi nu iartă prestaţia actualei guvernări, chiar dacă ea a demonstrat că, faţă de alţi colegi de ai săi, a făcut şi lucruri bune. Huiduielile de sâmbătă seară trebuie luate ca atare. În plus, oamenii nu mai vreau să amestece sportul cu politica. S-au săturat de faza mulţumirilor aduse unui politician sau altuia. E un semn de normalitate, dar şi o lecţie dată tututor celor care ne conduc vremelnic. Nu ştiu ce a simţit Udrea în acele momente, însă, personal, am fost de acord cu reacţia publicului venit să-l vadă pe Bute, şi nicidecum să o aplaude pe Udrea.

În ceea ce priveşte chiloţeii, e o chestie de gust. Şi aici se poate discuta mult. E mai puţin important că au fost sau nu bikni, dacă au fost albi sau roz, decât dacă nu i-ar fi purtat defel. La fel de convins sunt că pe doamna ministru nu au deranjat-o fotografiile apărute în ziar. E mult prea inteligentă pentru a face un capăt de ţară din aşa ceva.

Una peste alta, cred că Elena Udrea nu a ieşit şifonată de pe urma acestor două întâmplări. Dimpotrivă. Când vor merge la vot, oamenii vor ţine minte astfel de momente. Votul emoţional a contat mult la români şi sunt convins că aşa va fi mult timp de acum înainte.

 

Autor Victor Nafiru 11 Iulie 2011, 21:23 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate