Profeţii ratate

De Matei Mircioane 19 Octombrie 2015, 12:49 Din vest

A fost o vreme în care oamenii voiau să ajungă pe Lună, considerând că acesta ar fi un prim pas către stele. Vorba lui Neil Armstrong, primul om care a păşit pe lună, în 1969: „Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire!” Atât de avântaţi erau oamenii spre stele, încât, atât capitaliştii, cât şi comuniştii, considerau că acolo, în stele, se dă adevărata luptă care va dovedi supremaţia celui mai bun sistem social.

Au trecut decenii, au trecut şi au venit crize, s-au terminat şi au început războaie, iar omenirea a coborât, din nou, privirea în pământ. În ciuda dezvoltării sistemelor de comunicaţii, în ciuda faptului că oamenii pot comunica şi afla instantaneu ce se întâmplă pe globul terestru, oamenii şi-au tăiat aripile visurilor şi visurile au devenit extrem de... pământene.  Pământene, la modul metaforic, dar şi la modul propriu. Adică, luptele se dau, ca pe vremea vikingilor, pentru teritorii, pentru terenuri agricole, terenuri petroliere, pentru locuri de casă. (OK, sunt de acord, luptele pentru petrol sunt de după vikingi) Confruntările sunt atât între naţiuni, cât şi între vecinii care îşi dispută gardul care le desparte proprietatea, pentru o juma’ de metru spre avantajul unuia sau al celuilalt.

Oamenii luptă pentru o coajă de pâine, pentru haine, pentru un adăpost aflat undeva, în afara bombardamentelor. În acelaşi timp, disputa e pentru maşini, bijuterii, diamante, parfumuri de lux, vinuri şi coniacuri scumpe, pentru medicamente. Pentru telefoane, tablete şi calculatoare. Lucruri mai scumpe, mai rafinate, dar, în fond, la fel de terestre. Pentru a le obţine, se munceşte orbeşte, se fură, se minte, se ucide. Pentru ca, în momentul în care omul a ajuns în posesia a ceea ce şi-a dorit, să se simtă tot nefericit.

Când eram copil, la mine, la ţară, de Crăciun, venea Isus în persoană şi îmi aducea mănuşi, bocăncei, paltonaşe, săniuţe şi bomboane. Bunicii mei erau catolici şi, am mai spus-o, în mod ciudat (e de cercetat tradiţia), bradul cu bomboane, nuci şi mere şi toate darurile, nu erau aduse de Moş Crăciun, ci de Isus. Îmbrăcat, bineînţeles, cu o manta roşie, îmblănită. Pe atunci mi s-a spus, şi am crezut, că dacă voi fi copil cuminte o să primesc daruri tot mai frumoase şi mai bogate. Toată viaţa. Dar, Isus a fost înlocuit de Moş Gerilă, tot mai sărac, tot mai puţin miraculos. Ăsta avea de dat, cel mai adesea, şosete şi, eventual, portocale. Vraja s-a spart. Ţăndări s-a făcut.

În aceeaşi perioadă, când toţi locuitorii de pe stradă priveam adunaţi grămadă, la televizor, aselenizarea lui Apollo 11 şi la „pasul mare pentru omenire” făcut de Neil Armstrong, uina Neli, o băbuţă cu frică de Dumnezeu, mi-a spus: „Când o să creşti tu mare, o să vă plimbaţi pe Lună, cum ne plimbăm noi, acuma, până la Cooperativă”. Şi eu, şi toţi bătrânii, maturii, tinerii şi copiii, adunaţi în faţa televizorului, am fost convinşi că aşa va fi. A fost o profeţie în care am crezut toţi, multă vreme. Totuşi, nu s-a îndeplinit!

 

Autor Matei Mircioane 19 Octombrie 2015, 12:49 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii