Primăvara-i mama noastră

De Victor Nafiru 13 Martie 2011, 22:28 Din vest
Săptămâna asta am mâncat primele urzici din producţia lui 2011. Dacă prietenul meu Nicolae Irimia nu s-ar fi mutat la Ciclova, am fi mers în pădure şi le-am fi cules direct de la sursă. Dar aşa, le-am cumpărat de pe stradă. Un leu grămăjoara care nu atingea 100 de grame. Mai scumpe decât spanacul, roşiile ori altă trufanda de sezon.

Dacă urzicile lăsate de Dumnezeu au ajuns să coste atât, ce să mai vorbim atunci de produsele pe care le găsim în marile magazine? Doctorii şi nutriţioniştii ne sfătuiesc să ne schimbăm stilul de viaţă, să trecem de la un regim alimentar bazat pe carne, la unul bogat în legume şi fructe. La fel şi preoţii, care ne amintesc că ne aflăm în Postul Paştelui. Toţi au grijă de sănătatea noastră care se şubrezeşte pe zi ce trece. Pe de altă parte, tot ei ne avertizează despre pericolul consumului fructelor şi legumelor aduse din Turcia, Siria şi de la Oagadugu, pe care le poţi păstra în frigider până la următoarea revoluţie, că tot proaspete şi frumoase rămân.

De douăzeci şi unu de ani trăim cu aceeaşi dilemă: când să-i ascultăm pe specialişti şi când să nu le urmăm sfaturile? Greu de spus. Oamenii îşi fac doar datoria şi ne avertizează. Mai mult de atât nu pot face. Se câştigă repede şi mult din acest comerţ cu fructe şi legume modificate genetic, pentru ca cineva să se gândească, cu adevărat, să repună pe picioare agricultura românească. E mai lesne de importat roşiile, castraveţii, spanacul, usturoiul sau prazul, decât să-i ajuţi pe cei care vor să le producă în ţară. Decât să faci asta, mai bine organizezi burse ale locurilor de muncă la cules de sparanghel, mărar şi pătrunjel în Danemarca, Germania şi Norvegia. Însă nu se scapă nici un prilej să ni se spună că nu ne mai place munca, ori că aşteptăm mereu mila statului.

Perfidă politică de distrugere şi a puţinului ce a rămas neatins de furia celor ce au demolat industria românească la începutul anilor ’90. Zeci, poate sute de mii de români muncesc pe plantaţiile din Spania, Grecia şi Italia, în timp ce acasă, milioane de hectare de pământ zac între bălăriile nepăsării. Păcat de Dumnezeu, cum ar spune moşul de la ţară care a plătit cu libertatea refuzul de a se înscrie în colectiv.

Până una-alta, să ne bucurăm, că atât ne-a mai rămas. Fe-martie e pe ducă şi, vorba poetului: „Primăvara-i mama noastră, ies urzicile pe coastă“.


 

Autor Victor Nafiru 13 Martie 2011, 22:28 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate