Nu muncim ca să muncim

De Matei Mircioane 26 Aprilie 2011, 21:12 Din vest
Sărbătorile de orice fel, religioase, naţionale sau internaţionale, au farmecul lor. Ne scot din plictiseala cotidiană, ne pun sângele în mişcare, ne dau roşeaţă în obraji şi ne mai adună la un loc, aşa răsfiraţi cum suntem prin lume, prin fabrici, uzine, ferme, gospodării de subzistenţă şi prin birouri, pe la calculatoare. Chiar şi defilările de pe vremuri, de 23 August şi de 1 Mai, aveau ceva dătător de energie şi speranţă. Ştiu ce! Zilele libere de la serviciu.

Oricât ai vrea să preamăreşti o zi însorită de primăvară, munţii împăduriţi, marea întinsă şi azurie, sau terasele răcoroase, de sub umbrelele cărora sclipesc auriu halbele cu bere, acestea nu au niciun farmec dacă eşti ocupat cu forjatul, laminatul, vopsitul, calculatul facturilor sau elaboratul proiectelor europene şi, de departe, nu se compară cu o zi liberă de la serviciu.

Problema este că obiectivul principal al societăţii capitaliste în curs de dezvoltare, sau gata dezvoltate, este eficienţa, comerţul, producţia de mărfuri şi servicii, profitul. Din păcate, pentru societate, sărbătorile frânează drumul spre aceste sfinte obiective. După o sărbătoare trăită din plin, omul îşi iese din ritm. E cam la fel cum se întâmplă peste zi, după o masă copioasă. Pentru că, fie omul cât de mic, după o sărbătoare se odihneşte un pic. După Paşte, în timp ce se odihneşte, omul mai povesteşte cu colegii, la serviciu, cum a fost friptura de miel, cozonacul, ouăle, vopseaua pentru ouă, lichiorul de ouă, Slujba de Înviere, meciul Steaua – Dinamo, răchia de la Feneş, vinul de la Recaş sau din Oltenia, whisky-ul de la friişop.

În timpul acesta societatea suferă, economia stagnează, ieşită din ritm. Unii cetăţeni, mai responsabili, au stări de depresie, chiar de vinovăţie, că PIB-ul nu creşte corespunzător. Ca să-i liniştesc, le citez o formulă auzită la un cockteil, organizat cu prilejul unei mese festive: „În fond, nu muncim ca să muncim, muncim ca să sărbătorim!”. Desigur, mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că, cu cât muncim mai puţin, şi sărbătorile se fac tot mai mici.

 

Autor Matei Mircioane 26 Aprilie 2011, 21:12 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate