La plăcinte, înainte!

De Victor Nafiru 27 Ianuarie 2017, 08:22 Din vest

Mai de mult, copiii aflau din manuale, nu doar din cel de istorie, că Moş Ion Roată a fost ţăranul pe care Cuza l-a pupat pe obrazul pe care scuipase boierul. Sau că, domnitorul își schimba adesea straiele de la Curte și se amesteca printre târgoveți, să afle cum trăia norodul. Să nu mai vorbim de actul de la 24 ianuarie 1859 care a dus la Unirea Principatelor Române.

Astăzi, după aproape 160 de ani de la acele vremuri, citim despre Cuza că era un pătimaș al jocului de cărți (se spune chiar că a pierdut câteva din proprietățile moștenite), că fuma mult, era veșnic urmărit de datornici, că îi plăceau petrecerile cu ștaif, dar mai ales femeile, Maria Obrenovici fiind un exemplu de amante care l-au zăpăcit de cap pe domnitor. Cât despre Milcov, râul pe care înaintașii se îndemnau între ei să-l sece dintr-o sorbire, mulți știu că este o marcă cunoscută de coniac.

De ce unii istorici și autori de manuale au scris doar despre ocaua lui Cuza ori obrazul lui Moș Ion Roată și nu au pedalat pe viața tumultoasă a domnitorului e o temă de discutat, având în vedere contextul politic și nu numai. De remarcat este însă faptul că de la un an la altul Mica Unire este din ce în ce mai neglijată de noi toți, excepție făcând moldovenii din Iași care se prind în Hora Unirii, indiferent de frigul de afară. Ei chiar simt spiritul sărbătorii și se mândresc cu realizările înaintașilor.

Anul acesta, în afara autorităților locale, nu și-a mișcat fundul nicio altă personalitate din București. Klaus Iohannis era plecat din țară, iar premierul Dan Grindeanu chemat la ordin de Liviu Dragnea pe tema bugetului. Mi-aș bate gura degeaba dacă aș comenta atitudinea, sfidătoare chiar, a celor pe care i-am ales să ne conducă. În Piața Unirii, au fost câteva mii de localnici care, după ce au jucat hora unirii, s-au călcat în picioare pentru a ajunge la o plăcintă și un pahar cu ceai sau vin fiert, după modelul sarmalelor împărțite la procesiunile religioase.

E bine și atât, când te gândești că în București unii puseseră de un chef nu pe hora unirii, ci pe o sârbă oltenească, pe considerentul că sărbătoreau ... Ziua României!

 

Autor Victor Nafiru 27 Ianuarie 2017, 08:22 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate