La ce e bună mintea cea de pe urmă?

De Victor Nafiru 10 Iulie 2013, 10:17 Din vest
Am văzut din nou tristeţe la examenul de Bacalaureat, recent încheiat. Poate că mulţi dintre cei care au ratat prima lor mare confruntare cu viaţa nu realizează efectele eşecului, deşi nu ar trebui să fie aşa.

La vârsta lor nu mai sunt copii, iar dacă ne întoarcem în timp, bunicii, poate chiar şi părinţii lor aveau deja familii şi copii pe când încă nu împliniseră 18 sau 19 ani. E drept, lumea s-a schimbat, vremurile de altădată nu mai sunt la modă, emanciparea tinerilor, a societăţii chiar, sunt realităţi de care trebuie ţinut seama când emitem opinii despre generaţia de astăzi. Una derutată de atâta inconsecvenţă etalată de clasa politică şi de guvernanţi, aproape speriată la gândul că nu-şi găseşte locul şi rostul într-o societate coruptă, dominată de nepotism şi pupincurism.

Sunt realităţi ce nu pot fi ignorate însă, în acelaşi timp, nu le putem invoca la infinit când vine vorba de nerealizările personale, în speciale cele şcolare. Cine a vrut să înveţe carte a făcut-o în condiţii incomparabil mai vitrege decât cele întâlnite în ziua de astăzi. Poate la lumina lămpii sau a unui bec chior, în condiţii de foamete şi de sărăcie lucie.

Copiii de astăzi, în general, sunt crescuţi în puf şi au doar drepturi. Obligaţiile sunt puţine, şi acelea nerespectate. Până la 18 ani, singura lor preocupare ar trebui să fie şcoala. Sigur, nu se întâmplă aşa. Bacalaureatul este echivalent cu încheierea unui ciclu al vieţii. Al maturizării noastre. Iar când acest lucru se finalizează cu un eşec, constaţi că ai pierdut ani buni din viaţă şi nu te mai poţi întoarce să-i recuperezi. În acest timp, ai fi putut face altceva mai bun.

Nu trebuie aruncată vina doar pe familie ori în curtea şcolii şi a sistemului. Fenomenul trebuie privit în întregul lui, iar din această ecuaţie nu trebuie exclus elevul, singurul în măsură să decidă viitorul său. Repet, indiferent de condiţiile socio-economice, el ar trebui să conştientizeze importanţa educaţiei în viaţa sa. Dacă nu vrea să o facă, e clar că nimeni nu-i poate turna în cap cu pâlnia. E opţiunea lui de a aborda viaţa în acest fel.

După ce s-au lovit cu capul de pragul de sus, începând de mâine, aceşti tineri - nici nu ştiu cum să-i numesc, poate absolvenţi de liceu fără diplomă - se vor confrunta cu adevăratele probleme. Peste tot unde vor merge să se angajeze li se va cere o diplomă sau un certificat de calificare într-o meserie. Absolvenţii liceelor teoretice nu au nici una, nici alta. Pur şi simplu ajung muncitori necalificaţi deşi, la un moment dat, se gândeau să ajungă medici, jurişti, asistenţi medicali, profesori.

În cele mai multe cazuri, mintea cea de pe urmă nu mai ajută la nimic.


 

Autor Victor Nafiru 10 Iulie 2013, 10:17 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate