Ironic, dar fără umor!

De Victor Nafiru 27 Octombrie 2015, 17:15 Din vest

Am sperat ca după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni să se termine cu glumele de prost gust dintre cele două palate. Să intrăm și noi într-o normalitate, chiar dacă nu am prea fost obișnuiți cu așa ceva în ultimii 25 de ani. Mă gândeam că noul președinte are în el genă de neamț veritabil și nu se va coborî la nivelul de miștocărie ieftină și, uneori, de mahala de care am tot avut parte în ultimele două mandate. Dar, încă o dată, m-am înșelat în privința lui Klaus Iohannis.

Față de cum îl percepusem în campania pentru prezidențialele din 2014, președintele a devenit dintr-o dată ironic, dar fără a avea umor. La glumele spuse de el nu ai cum să râzi, să te amuzi, așa cum se întâmpla în cazul lui Băsescu. Iohannis încearcă să-și persifleze adversarii, uitând că și asta este o artă și nu oricine se pricepe la așa ceva.

La rândul său, Victor Ponta a prins curaj și a început să-l ia peste picior pe președintele care i-a reproșat că a devenit prea belicos, uitând că este judecat penal. „S-a dus la Bruxelles ca surda-n horă“, s-a amuzat premierul, lăsând să se înțeleagă că, după toate antrenamentele făcute cu Traian Băsescu, cu Iohannis va fi floare la ureche. Dacă cei doi își permit, nu au decât să se tragă de brăcinari, cum se spune în popor.

Atitudinea lui Klaus Iohannis nu pare să fie rezultatul educației sale, ci mai degrabă suma imboldurilor primite de la colaboratorii săi direcți sau indirecți. Aceștia încearcă să-l trezească din letargie și să facă și el ceva, dacă vrea să-i aducă pe liberali la putere înainte de alegerile din 2016. În opinia acestora, șicanele președintelui ar da bine la electoratul chemat la urne, așa cum proceda fostul președinte. Ce uită acești sfătuitori e faptul că  Iohannis nu-i ajunge la acest capitol nici la degetul mic lui Traian Băsescu.

Și apropo de acești sfătuitori din umbră, oameni de bine, pentru el și cei din jurul său. Dacă un consilier al lui Victor Ponta ar fi fost surprins precum Dan Mihalache, nu ar fi fost exclus ca președintele să-i ceară demisia nu doar consilierului și premierului, ci și portarului și femeii de serviciu de la Palatul Victoria. De ce asta? Pentru că e mai haios și hazos să faci politică de acest gen. Dar așa, fostul pesedist Dan Mihalache, plecat la liberali pentru că nu a mai avut loc pe listele parlamentare, nu a greșit cu nimic, ci numa s-o odihnitu’, tolănit ca în gară, în sala de așteptare.

 

Autor Victor Nafiru 27 Octombrie 2015, 17:15 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii