Internetul, România, strada mea

De Matei Mircioane 14 Februarie 2011, 22:08 Din vest
Avem internet şi ne-am lărgit orizontul cunoaşterii. Nu numai că orizontul e mai larg, dar putem să-l parcurgem mai rapid. Bine, şi la ce ne foloseşte? Păi, eu zic că, totuşi, ne foloseşte la ceva. Încă de pe când eram copii ieşeam în cartier ca să ne facem prieteni noi, ieşeam pe deal să vedem ce culoare au ouăle de cioară, să verificăm dacă într-adevăr şopârlei îi creşte coada la loc, dacă florile de săpunică fac într-adevăr spumă dacă le frecăm în palme, dacă nuiaua de corn este cea mai elastică etc. Acum, toate acestea le putem afla de pe internet. Ne putem găsi prietenii vechi, ne putem face prieteni noi, fără să mai ieşim pe stradă. Avem prieteni pe mai multe continente. Ieri am fost prin Canada, Spania şi Suedia. Cei mai mulţi prieteni ai mei sunt români din România sau români emigraţi prin alte zări. Aşa că, navigând prin ţări străine, am aflat multe lucruri despre... România, despre caracterul românilor, despre prejudecăţile românilor, despre atitudinea lor privind lumea şi viaţa.

Nu mi-a plăcut ce am aflat. Am constatat că sunt cu totul de acord cu criticile românilor din România, dar mă deranjează criticile celor dinafară. E normal. Noi, cei din interior, criticăm România pentru că ne doare, cei din afară o critică pentru a o arăta cu degetul. E o diferenţă de poziţie, deloc neglijabilă. Sincer, m-aş fi aşteptat să aflu şi păreri pozitive despre România, din partea celor din alte orizonturi. Pentru că nu am aflat, pentru că astăzi e duminică, încerc să suplinesc eu această carenţă. Noi, românii, incluzând aici şi naţionalităţile conlocuitoare, suntem un popor occidental, cu influenţe balcanice, care iubeşte viaţa, adevărul, armonia. Pentru că viaţa e grea, adevărul e rar şi armonia greu de realizat, ne zbuciumăm, ne contrazicem, ne certăm, ne împăcăm. Da, au fost scoşi acum la suprafaţă vameşi, poliţişti şi politicieni corupţi. Ştiam că ei există. Bine că o parte dintre ei au fost demascaţi. Mai sunt mulţi alţii care joacă roluri de oameni cinstiţi. Dar vă asigur că cei mai mulţi prieteni ai mei, şi prieteni ai prietenilor mei, sunt oameni care se străduiesc din greu să câştige bani cinstiţi, să-şi asigure un confort apropiat de nivelul europeanului mediu (casă, maşină, tv, calculator, telefon, maşină de spălat, frigider), sunt oameni care critică hoţia, corupţia, abuzurile, violenţa, sunt oameni care glumesc şi râd, iubesc animalele şi copiii (femeile şi bărbaţii, după caz) şi nu se lasă doborâţi de lipsuri, de nedreptate, de urâţenie.

Am scris, recent, despre România ca despre o caracatiţă cu prea multe braţe hoaţe. Am scris deoarece, fiind convins de puterea cuvântului, am vrut să sperii caracatiţa şi să o alung. Am scris pentru că România nu este, totuşi, o ţară de lepădat. Este o ţară de locuit şi de iubit. Desigur, şi de criticat. Astăzi, pe strada mea, nu pe internet, au trecut un bătrân cu nepoţica lui. Fetiţa îl ajuta să care o plasă cu cartofi. Zâmbeau. Ei sunt români din România.

 

Autor Matei Mircioane 14 Februarie 2011, 22:08 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate