Gaura de la macaroană

De Matei Mircioane 04 Februarie 2014, 10:32 Din vest
Guvernul Ponta vrea să-i ajute pe amărăştenii înglodaţi în datorii la bănci, acordându-le facilităţi, prin înjumătăţirea ratelor timp de doi ani. Este vorba despre cetăţenii cu un venit sub 1600 de lei, care au dificultăţi în returnarea creditelor. Aproximativ un milion de români ar putea beneficia de aceste facilităţi.

Mai mulţi ziarişti feroce, din aceia care nu ezită să critice nici Guvernul, nici pe preşedintele Băsescu, inclusiv gladiatorul Cristian Tudor Popescu, au sărit în capul lui Ponta că, de fapt, ceea ce propune el este mită electorală. Extraordinar, ce descoperire! Ceea ce ne spun editorialiştii aflaţi pe valul marilor corporaţii de presă este, cum se spune în limbaj academic, superfluu. Iar în limbaj de-al nostru, de cartier (până la urmă, cei mai mulţi editorialiştii sunt orăşeni, iar orăşenii trăiesc şi ei în cartiere, nu?), este descoperirea găurii de la macaroană!

Aşadar, comentatorii din buricul târgului şi de pe prima pagină au descoperit că politicienii iau măsuri electorale, ca să câştige voturile „prostimii”. Mare lucru ne-au dezvăluit! De parcă, până ieri, toţi am crezut că politicienii, cu Victor Ponta şi cu Traian Băsescu în frunte, când se dau dimineaţa jos din pat (Crin, mai pe la prânz), se opresc o vreme pe marginea patului, înviorându-şi degetele de la picioare şi meditând concentraţi: „Oare, ce lucruri bune aş putea să mai fac astăzi pentru poporul meu?”

Hai, să mai spunem o dată, ceea ce ştim cu toţii: Politicienii se adună în partide ca să câştige puterea. Puterea se câştigă prin voturi, iar voturile se câştigă prin gesturi care dau bine în ochii electoratului. Unele dintre aceste gesturi, chiar pot să avantajeze electoratul. În mod real. Şi, astfel, în ţările democratice, prin acest sistem, politicienii sunt constrânşi să mai facă şi fapte bune. Adică fapte din acelea care avantajează nu numai clica politică sau oligarhia financiară, ci şi „prostimea”. Aceeaşi prostime care a fost convinsă prin persusiune, prin mesaje directe şi indirecte, să ia credite masive de la bănci. Credite ale căror rate „prostul” le-a şi plătit până când „sistemul” nu i-a tăiat din salariu şi nu nu i l-a erodat prin inflaţie, încât a ajuns la jumătatea venitului de acum cinci-şase ani.

Evident că această facilitate propusă de Guvernul Ponta este o gură de oxigen pentru masa electorală cu salarii mici, pe care până şi C.T.P.-ul o deplângea când voia să arate cât de prost şi de ticălos este Guvernul (oricare ar fi fost acela). Este la fel de evident că Ponta vrea să mai câştige voturi. Dar, sincer, nu mă interesează! Aşa cum nu mă interesează dacă vreun guvern acţionează ca să oprească un război, încercând să câştige voturi. Nu mobilul acţiunii mă interesează, ci rezultatul ei.

Şi, în cazul de faţă, avem de-a face cu o uşoară relaxare a funiei datoriilor cu care sunt strânşi de gât salariaţii. Până la urmă, nu aceasta era întrebarea?! Cum procedăm să-i facem pe oameni să se dezmorţească, să se mişte cât de cât, să mai consume câte ceva. Pentru că nici marii capitalişti nu pot trăi fără să vândă lucruri, că sunt ele lucruri utile sau tâmpenii, dar şi ei au nevoie de consumul celor mulţi. Aşa că, măsura, zic eu, este bună. Indiferent dacă aduce sau nu aduce voturi USL-ului la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale.

Dar, se vede că şi ziariştii, din acest punct de vedere, se împart în două categorii. În ziarişti cu datorii şi cu salarii peste 1600 de lei şi ziarişti cu datorii şi salarii sub 1600 de lei. Iar cei situaţi în categoria „peste” teoretizează despre voturile pe care ar putea să le aducă o măsură care nu-i interesează. Ce uşor este să fii gladiator de lux şi să te arăţi indignat de unele măsuri politice de care te doare în gaura de la macaroană.


 

Autor Matei Mircioane 04 Februarie 2014, 10:32 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii